Generali împlineşte în această vară 20 de ani de existenţă pe piaţa locală, un bun prilej pentru ca, începând cu 1 iunie, să dea startul uneia dintre cele mai ample campanii de vânzări, care acordă de “2 x mai multe beneficii” la asigurările Casco, Locuinţe şi de Viaţă.
“Suntem prezenţi de 20 de ani pe piaţa de asigurări din România cu produse de calitate, la preţuri competitive şi vrem să marcăm acest moment aniversar. Avem oferte atractive la Casco Complet pentru autoturisme, la asigurările complete de locuinţă şi la asigurările de viaţă. Generali înseamnă calitate, renume, tradiţie şi seriozitate şi reprezintă un brand care şi-a păstrat şi consolidat în timp prestigiul şi care, în percepţia consumatorilor, este «unul dintre cei mai de încredere asigurători din România»”, a declarat Adrian Marin, CEO Generali Romania.
Astfel, pe parcursul următoarelor trei luni, la încheierea unei asigurări Casco Complet pentru autoturisme, Generali oferă rovinieta CADOU pentru clienţii noi care optează pentru franşiză şi plata integrală ori semestrială a primei de asigurare sau schimbarea anvelopelor de sezon, la reînnoirea contractelor. Clienţii existenţi beneficiază deja de preţuri competitive prin aplicarea clasei de Bonus. Totodată, un alt beneficiu oferit atât clienţilor noi, cât şi celor existenţi este plata daunelor fără constatare, în cazul spargerii lunetei sau a geamurilor laterale.
La capitolul asigurări complexe de locuinţă, orice poliţă Eurocasa Completa sau Completa Plus, încheiată vara aceasta, vine la pachet cu acoperirea, fără costuri suplimentare, a cheltuielilor generate de accidentarea în casă a membrilor familiei. De asemenea, plata daunelor mai mici de 500 lei se va face fără constatare, doar prin trimiterea, prin e-mail, a unei fotografii care să surprindă dauna. În baza acesteia, urmează să se efectueze plata, direct în contul clientului.
Asigurările de viaţă – asigurarea pentru copii – Majorat, asigurarea de sănătate – Vital Plus, asigurarea de viaţă cu acumulare de capital – Practic Plus şi asigurarea de economisire cu componenta de pensie – Orizont – vin cu 200 lei CADOU pentru fiecare client care încheie o asigurare de viaţă, în condiţiile campaniei. Cei 200 lei cadou se vor scădea din prima rată de plată al primului an de valabilitate al asigurării.
“Generali activează pe piaţa asigurărilor din România de 20 de ani, dar beneficiază de cei aproape 200 de ani de experienţă în domeniul asigurărilor a grupului din care face parte. De aceea, am ales pentru campania noastră un motto care aminteşte tuturor care ne sunt rădăcinile: De 200 de ani în lume, de 20 de ani în Romania». Dăm acum startul unei campanii de vânzare fără precedent pentru compania noastră, campanie în cadrul căreia promovăm, pe lângă tarife competitive, servicii de calitate si avantaje duble pentru client pentru trei dintre cele mai dorite produse de asigurare”, a mai adăugat Adrian Marin.