Germania investește 1 miliard euro în ecologizarea transportului urban, a anuntat cancelarul german Angela Merkel, in incercarea de a evita interzicerea vehiculelor diesel in unele orase.
Anuntul facut luni este urmarea unui summit de luna trecuta la care politicienii si liderii industriei auto au convenit sa actualizeze softurile a 5,3 milioane de automobile diesel, pentru reducerea emisiilor, si infiintarea unui fond de 500 de milioane de euro pentru a ajuta primariile sa limiteze poluarea.
Merkel a spus intr-o conferinta de presa ca fondul va fi dublat la 1 miliard de euro. Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a afirmat ca industria auto ar trebui sa contribuie mai mult la acest fond, decat cele 250 de milioane de euro promise luna trecuta.
Schimbarea de strategie vine dupa ce Angela Merkel a fost criticata din cauza legaturilor apropiate cu industria auto germana si pentru ca nu a reusit sa reduca poluarea produsa de vehiculele made in Germany.