Google România a anunțat că maşinile Google Street View vor reveni în țară, în aprilie, pentru a actualiza imaginile a peste 25.000 de kilometri de drumuri.
„Maşinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta. În următoarele luni, ele vor vizita zeci de localităţi din toată ţara, cu scopul de a actualiza imaginile Street View pentru peste 25.000 de kilometri de drumuri. Preluarea de imagini 360 de grade Street View în România începe pe 1 aprilie. Maşinile Google Street View vor traversa localităţi din întreaga ţară, de la oraşe mari, precum Bucureşti, Timişoara, Sibiu sau Ploieşti, până la oraşe mai mici, precum Brad, Oneşti, Sulina sau Turda”, arată Google.
Serviciul Street View este disponibil în România începând din anul 2010, când au fost publicate pe Google Maps primele imagini din cele mai importante oraşe.
Ulterior, în 2012, s-a realizat acoperirea Street View la nivelul întregii ţări, fiind preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, din 39 de oraşe şi sute de obiective turistice.
Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile oraşe şi adăugate diferite obiective turistice, cum ar fi: Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Naţional Brukenthal, fluviul Dunărea sau Delta Dunării.
În 2023, în parteneriat cu Asociaţia Tăşuleasa Social, au fost fotografiaţi aproape 900 de kilometri de Via Transilvanica, pentru ca frumuseţile acestui traseu să poată fi explorate virtual prin intermediul imaginilor Street View, pe Google Maps. Via Transilvanica este un traseu de mare distanţă care începe în Bucovina, din Putna, traversează Transilvania şi se termină la Drobeta Turnu Severin, pe malul Dunării. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2024.
Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps, disponibil şi în Google Earth (în browser sau aplicaţiile mobile).
În prezent, Google Maps este disponibil în peste 250 de ţări şi teritorii, inclusiv în Arctica şi Antarctica. În ultimii ani, evoluţia Google Maps este strâns legată de cea a Gemini, platforma AI a Google şi, la ora actuală, sugestii utilizatorilor privind lucruri de făcut şi locuri de vizitat doar printr-o interogare naturală.
Conform datelor centralizate de Google, sunt parcurşi, în fiecare zi, 20 de miliarde de kilometri, la nivel global, cu ajutorul navigaţiei Google Maps, comparativ cu un miliard de kilometri, în urmă cu cinci ani.
De asemenea, 250 de milioane de afaceri şi locuri sunt prezente în aplicaţie Google Maps, în creştere faţă de 150 de milioane, în 2015, în timp ce 20 de milioane de kilometri de drumuri sunt acoperite cu imagini Street View.
În acelaşi timp, 500 de milioane de utilizatori contribuie activ la Google Maps, prin recenzii, fotografii, ratinguri şi informaţii despre trafic, iar două miliarde de oameni folosesc acest sistem în fiecare lună, dublu faţă de acum cinci ani.