Criza din Grecia face vâlvă în presa internaţională, însă, 11 eleni şi-au comandat câte un Porsche. Datorii externe de 313 miliarde de euro? Grecii nu se sperie prea uşor şi continuă să cumpere maşini scumpe.
Vânzările brandurilor premium nu au intrat în vrie, în ton cu economia Greciei, ba chiar continuă să crească. Eternii lideri, BMW; Mercedes şi Audi au raportat cote de piaţă de 3,2-3,7%, în timp ce Lexus şi Land Rover au livrat 47, respectiv 27 de maşini, în intervalul ianuarie-iunie.
În ciuda climatului economic defavorabil, şi Porsche se laudă cu 11 maşini vândute. Cifra poate părea infimă, dar, raportat la blocajul financiar în care se află populaţia Greciei, putem spune că avem, de fapt, de-a face cu o performanţă.
Spre comparaţie, grecilor le revine câte un Porsche la fiecare 255 de locuitori, în timp ce nemţii au comandat câte un Porsche la fiecare 49 de locuitori şi asta în condiţiile în care Germania nu trece printr-o criză economică precum Grecia.
Per ansamblu, grecii au cumpărat 43.142 maşini noi în primele şase luni ale anului. Cele mai vândute branduri de pe piaţa din Grecia rămân Toyota, cu 4.563 unităţi, Nissan (4.188 maşini) şi Volkswagen, cu livrări cifrate la 4.145 de vehicule.