Hai afară la zăpadă! MINI electric a fost surprins în teste

Mini-Electric-3

MINI a dezvăluit vara trecută conceptul său electric, un vehicul care arată ca MINI cu propulsie convențională, dar care a primit o serie de detalii de design extravagante. Fotografii spion l-au surprins în teste în înzăpezita Suedie.

Automobilul care poartă un strat superficial de camuflaj are la bază un MINI cu două uși și arată cât se poate de obișnuit, deși ascunde un sistem de propulsie electric. Dacă textul “Electric Test Vehicle” (“Vehicul electric de test”) nu ar fi scris pe lateralul mașinii, nimeni nu ar fi ghicit că este vorba despre altceva decât un MINI fără țevi de evacuare.

Mini-Electric-8

UITE CUM ARATĂ MINI ELECTRIC:

MINI Electric Concept: Mobilitate

fără emisii la Frankfurt

Grila rămâne ascunsă sub camuflaj, semn că acolo constructorii ascund ceva. Dacă ținem cont de înfățișarea conceptului prezentat în toamna trecută la Salonul Auto de la Frankfurt, aceasta va fi de culoare galbenă, la fel ca și oglinzile, plafonul și pragurile, în contrast cu nuanța aleasă pentru caroserie. Vor exista și jante concepute anume pentru versiunea electrică, dar prototipul surprins de fotografii spion poartă jante de serie.

MINI electric este programat să-și facă apariția în 2019, ca model 2020, așa că producătorul mai are timp la dispoziție pentru a-și perfecționa mașinuța de oraș cu emisii zero.

GALERIE FOTO

Testat în condiții de iarnă extremă în Suedia, MINI a fost dus înapoi în Germania pe platformă. Până la această oră, știm că MINI electric va fi produs la Oxford, Marea Britanie, și că va avea o baterie litiu-ion, dar mai avem de așteptat până vom primi informațiile referitoare la autonomie și la putere.

Sursă foto: Carscoops.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top