Dacă turiștii europeni se înghesuie să-și închirieze un pachebot rutier când ajung în America de Nord, cei de acolo se înghesuie literalmente în mașini de clasă mică atunci când ajung în Europa.
(Text și foto: Cristian Tătaru, unul dintre primii redactori ai revistei AutoExpert, din anul 2.000)
Așa am făcut și eu împreună cu consoarta de fiecare dată când am revenit pe Bătrânul Continent. Astfel, după ce ne-a lăsat avionul la Toulouse la mijlocul lunii iulie ne-am îmbarcat într-o mașină mică. Doamnele de la biroul de închirieri ne-au confirmat că, în general, americanii care și-au lăsat acasă vreun “pachebot” gen Cadillac Escalade se avântă într-o mașină mică. Un vehicul care lasă un soi de “green trace” și cu care este trendy să se pozeze în vacanță. Mie, unul, mi-era dor să conduc din nou o mașină cu trei pedale și cu care visam să mă strecor pe străduțele și drumurile secundare ale Franței spre regiunea Périgord. Am avut dintotdeauna o admirație aparte pentru tot ce au desenat italienii. Au ei ceva al lor și, când pun mâna pe un creion, îl folosesc la lucruri mult mai bune decât la scobit sub unghii. Acesta este și unul dintre motivele pentru care am vrut să merg cu un Fiat 500. O mașinuță plină de șarm, cu un aer retro dar totuși garnisit de dotări moderne. Desigur, nu aveam de gând să renunțăm la aer condiționat ! Timp de 15 zile ne-am plimbat prin regiunea Périgord cu un Fiat 500 echipat cu motorul de 1,2 litri și 69 CP.
Spațiul… prima frontieră
Chiar dacă nu a fost pentru prima dată când m-am urcat într-un Fiat 500, trebuie să spun că m-am simțit excelent. La 1,83 m ai mei, mi s-au oferit confort si vizibilitate mult peste medie, 360 de grade, cu unghiuri moarte mai mici decât mă aşteptam. Precizare : caroseriile din zilele noastre au în general unghiuri moarte importante, date de montanții voluminoşi. Fiat nu face exceptie. Automobilele contemporane abundă de gadget-uri care avertizează şuferul că are un alt vehicul într-un unghi mort, numai că aceste dispozitive sunt opționale, deci destul de scumpe şi nu sunt disponibile pe toate modelele.
Comenzile esențiale sunt bine plasate iar reglajele scaunului şi ale volanului sunt ample. Scaun comod, chiar dacă puțin cam dur, dar cu spătar care oferă un suport mult peste medie. Aş îndrăzni să spun că pentru locurile din față Fiat este net superior concurenților săi Peugeot 108 şi Citroën C1, pe care le-am încercat pe trasee similare anul trecut. În vreme ce Peugeot 108 oferă un tablou de bord care parcă a fost comprimat de la o versiune anterioară de 305, cu câteva elemente de 308 care dau un rezultat anost şi fără personalitate, Fiat beneficiază de design-ul unei maşini legendare pe care a ştiut să-l adapteze şi să-l modernizeze la nivelul secolului XXI. Pentru locurile din spate însă, modelele franceze oferă, cu certitudine, mai mult spațiu pentru pasageri. Curbura caroseriilor lor oferă mai mult loc pentru cap iar lateralel sunt mai puțin înclinate. În plus, 108 şi C1 sunt oferite în varianta de bază cu 5 uşi, în loc de trei. Am încercat să mă aşez pe unul dintre locurile din spate, în Fiat 500. Odată scaunul din față revenit în poziția normală, genunchii mei nu mai aveau loc decât sub bărbie. Iar bărbia era destul de jos şi ea, că aveam plafonul lipit de freză. Avem deci de-a face cu o caroserie de două locuri (printre cele mai bune din categorie, dacă nu cele mai bune) plus doi copii. În aceeaşi ordine de idei, portbagajul nu are cum să fie incăpător, dar se compară mai mult decât onorabil cu al concurenței. Am fost mulțumit să constat că una dintre valizele noastre de vacanță a încăput fără efort. Iată-ne deci, jumătatea mea şi cu mine, în dilemă : o valiză «in» şi una «out». Plus doi rucsaci rotunjori de cărat oriunde, numai în portbagaj nu, că nu mai era loc. Am rezolvat problema româneşte : am pliat bancheta şi am obținut destul spațiu pentru tot calabalâcul. Cu maşina plină până la plafonieră am luat drumul autostrăzii, intrebându-mă, în sinea mea, cum o să-mi aduc aminte că pe continentul ăsta maşinile au trei pedale în loc de două şi că şoferilor le place să mestece în benzină tot timpul. Spre norocul meu, prima impresie statică de confort şi de ergonomie studiată atent a fost continuată de o alta, mai dinamică: Fiat e făcut parcă pentru plăcerea de a conduce. Ştiu, ştiu, o sa veniți să spuneți “uite-l şi p’ăsta, n-a văzut o maşină adevărată în viața lui şi i se pare că merge cu un Lamborghini”. Vă răspund cu modestie că ştiu să păstrez proporțiile. Nu încurc borcanele şi nici vitezele, pentru că levierul plasat la îndemână, pe consola centrală, este precis.
Fără țintă
N-am avut niciun plan bine pus la punct în ce privește traseul. De la aeroport, imediat după ce am luat mașina, ținta era locația de cazare în Sarlat-la-Canéda, 220 de kilometri mai departe. În puține cuvinte, zona pe care am vizitat-o este plină de puncte de interes. Castele ca-n poveşti, peşteri (Lascaux), parcuri, oraşe medievale, râuri de coborât în kayak dar şi vinuri şi o gastronomie de nu-ți ajunge o viață de om să le vezi şi să le guşti pe toate, darămite două săptămâni. Spre norocul meu, autostrăzi în zonă sunt, dar nu prea ai nevoie de ele dacă nu eşti grăbit spre serviciu.
Am parcurs aşadar un total de 2500 km dintre care numai 725 km pe autostradă și restul (1775km) pe drumuri de munte, prin sate şi peste dealuri. Vorbind de munte şi de coclauri, Franța rurală are un asfalt excelent, chiar şi în cele mai neînsemnate drumuri «départamentales» adică județene, chiar şi acolo unde eşti nevoit să pliezi oglinda de la un Fiat 500 pentru a putea trece pe lângă vehicului ce vine din sens opus. Care vehicul nu e un Boeing, ci un 308 sau un Clio. Viteza pe astfel de trasee este şi ea redusă, de multe ori au trecut ore întregi înainte să folosesc treapta a cincea.
Zveltul 500
Treapta întâi este scurtă şi nici n-am apucat să iau mâna de pe schimbător că o cere pe a doua. Mai mult, e clar că un motor de 1,2 litri nu e un V10. Ajuns pentru prima data la 3000 rpm, am avut o tresărire. Nu de orgoliu, ci de surpriză. Motorul face mult zgomot, ai senzaşția că-l porți pe genunchi. La drept vorbind, nici nu e departe. Odată într-a doua, lucrurile se calmează, vitezometrul urcă ascultător şi sunt deja obişnuit cu pedala, nu o mai ambalez ca pe Mobra. Treapta a treia şi a patra par lungi şi elastice, permițîndu-mi să mă angajez curajos pe una dintre bretelele autostrăzii. Încă un mic efort şi am ajuns la a cincea, cu care zburd vesel cu… 90 km/h. Amețit de peisaj şi cu ochii pe GPS, aveam impresia că deja înebuneam toate radarele jandarmilor. Ei bine, Fiat toarce perfect în 2000 rpm şi 90-95 km/h, se pare că acolo e “zona lui de confort”. Încercând să urc şi eu către 120-125 km/h, motorul ascultă, dar nu în linişte. La 130 km/h protestează atât de vehement încât nevastă-mea, oarecum îngrijorată, m-a întrebat: “Dragă, ne grabim undeva?” Am asigurat-o că un astfel de nivel de zgomot nu e anormal pentru categoria din care face parte maşina. Călătoria pe autostradă a continuat fără nici un alt eveniment demn de semnalat.
Noul Fiat 500 îşi arată adevăratele calități pe drumurile secundare. Dimensiunile avantajoase, combinate cu o suspensie suficient de rigidă pentru a aborda, în general, confortabil virajele fără a reduce drastic viteza dau maşinii un comportament dinamic de invidiat în clasa ei. Treptele de viteze 3 şi 4, prin «lungimea» lor, au transformat călătoriile peste colinele din Périgord într-o adevărată relaxare. Nu cred că exagerez dacă spun că, uneori, mi s-a întâmplat să accelerez sau să reduc viteza considerabil fără ca motorul să protesteze, parcă aveam o cutie de viteze automată. Cu atât mai plăcut cu cât majoritatea traseelor pe care le-am ales au fost prin parcuri naționale, acolo unde de multe ori până şi trecerea pe lângă un vehicul venind din sens opus devine problematică.
Costurile distracției
Mă opresc aici cu aprecierile şi cu analiza legată de comportamentul rutier, care pot fi subiective. Ştiu, românii s-au priceput dintotdeauna la fotbal, la maşini şi la femei, aşa că nu insist. Dar cum rămâne cu portofelul ? Închirierea unui Fiat 500, în Franța, în plin sezon, costă în medie 400 euro, kilometraj nelimitat, la firmele serioase. Este prețul pe care l-am plătit şi eu iar «super afacerile» de pe net cu decapotabile la 100 de euro pe săptămână vă sfătuiesc să le lăsați baltă. Cum vă spuneam, din 2500 km în total am parcurs 725 km pe autostradă (viteza medie 115 km/h) şi restul pe drumuri de deal şi prin sate (viteza medie 50 km/h). Nu am ținut cont de indicațiile de pe bord decât cu titlu informativ. Am remarcat că pe autostradă indicatorul nu a scăzut sub 5,5 l/100 km. Cu toate acestea, după 2.500 de kilometri, când am făcut plinul pentru a preda mașina înapoi și am tras linie am constatat că am alimentat în total 140 de litri de carburant. Cu alte cuvinte, micul 500 a înghițit doar 5,6 l/100 km. Onorabil, pentru ritmul și încărcătura cu care a mers.
Fiat 500 – Plus
– Design inspirat + post de conducere plăcut şi ergonomic
– Confort scaune față
– Manevrabilitate şi agilitate
– Echipament standard bogat, la nivelul exigențelor tinerilor din sec 21
– Consum rezonabil
– Ținută de drum foarte bună
Fiat 500 – Minus
– Spațiu mic pentru pasagerii din spate
– Portbagaj redus
– Zgomot la turații ridicate
– Vibrații şi zgomot aerodinamice la 130 km/h
