Echipa care joacă bine nu ar trebui schimbată. Aşa s-a întâmplat şi cu Accord, japoneza ce caută să se integreze din ce în ce mai bine în peisajul mediilor premium.
- Design exterior inspirat
- consum foarte bun pentru un motor pe benzina
- echipare standard generoasa
- interior de calitate
- Ergonomia comenzilor putea fi mai buna
- vechea generatie era mai dinamica
Privind din exterior nu ai spune că cei de la Honda au de gând să schimbe ceva la noul Accord. De fapt, acesta era ultimul detaliu la care japonezii ar fi putut umbla, în condiţiile în care stilul modernist şi agresiv este încă suficient de actual şi de potrivit cu temperamentul unei maşini ce nu se încadrează în tiparul monoton al clasei medii.
Interiorul a fost revizuit pentru a aduce mai mult rafinament şi mai mult confort. Materialele şi finisajele sunt foarte bune calitativ, iar acustica a fost îmbunătăţită prin creşterea nivelului de insonorizare. Aspectul ‘’SF’’ este cel care te fascinează la orice Honda, iar Accord nu face excepţie de la acest trend. Stilul hi-tech nu este chiar la nivelul lui Civic, dar este serios şi păstrează încă la îndemână toate comenzile pentru ca ergonomia să rămână una bună, aceasta fiind o calitate la care clienţii acestei clase sunt foarte atenţi.
În afara dotărilor comune pe care Accord le posedă în număr mare, ies în evidenţă o serie de gadgeturi interesante cum sunt avertizarea vocală atunci când nu sunt montate centurile de siguranţă sau luminile automate, care “ştiu” să comute foarte precis între lumina de drum şi cea de întâlnire, fără a deranja ceilalti participanţi la trafic. Schimbătorul de viteze este mic, dar extrem de precis, iar volanul integrează comenzi multiple. Şoferul şi pasagerul se bucură de scaune de dimensiuni generoase şi de mult spaţiu la nivelul picioarelor şi al braţelor, iar cei din spate vor aprecia accesul bun şi bancheta foarte confortabilă. Portbagajul este suficient de mare, dar accesibilitatea este modestă. Spaţiul pentru bagaje se poate mări uşor prin rabatarea banchetei, lucru care se poate face parţial sau total, chiar din portbagaj.
Șah la diesel?
Fiindcă dieselul este favoritul acestei clase, cei de la Honda propun o motorizare pe benzină revizuită care să aducă mai multă economie decât până acum şi o prestaţie foarte bună la regimuri scăzute de turaţie. Rafinamentul, lipsa de vibraţii şi acustica pe care o oferă acest motor sunt uşor de observat imediat ce ai pornit şi începi să parcurgi primii metri. Demarajul este satisfăcător pentru această gamă de putere, iar reprizele sunt lungi şi mai puţin violente decât în cazul dieselelor.
Cutia manuală cu şase trepte face ca Accord să fie rapidă, elegantă în condus şi, în acelaşi timp, economică. Da, am spus economică, pentru că după aproximativ de 400 km parcurşi cu doar jumătate de rezervor, calculatorul de bord a ajuns să afişeze o medie de consum mai mult decât rezonabilă, de 7.2 l/100 km, obținută în condiţiile unui regim de condus normal cu puţine incursiuni peste 120 km/h.
Dinamica maşinii este temperată în ceea ce priveşte eventualele excese sportive, iar de acest lucru este responsabil propulsorul şi masa maşinii, trecută de limitele atletice.
Suspensia absoarbe bine vibraţiile produse de drum, dar nu are suficientă fermitate pentru a încuraja excesele sportive. La fel se întâmplă şi cu direcţia, setată şi ea la un nivel de compromis, dar care încă face ca Accord să rămână mai plăcută de condus şi mai agilă decât multe din concurentele sale.
Pentru că vorbim de maturizarea unui model ce a reuşit să acumuleze suficientă experienţă cât să ţină deseori în corzi ofensiva europeană, nu pot să nu fiu de acord cu direcţia în care se îndreaptă modelul japonez, chiar dacă acest lucru înseamnă o apropiere mai mare de ceea ce dictează piaţa, în defavoarea fanilor acestui model.
Motorizarea pe benzină este cea care lansează o provocare interesantă la adresa dieselului, faţă de care se evidenţiază prin rafinament, o dinamică decentă pentru un propulsor aspirat şi, nu în ultimul rând, prin generarea unui raport preţ-dotări-performanţe superior.
Date tehnice: | Honda Accord |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 2.0 I-VTEC |
Nr. usi/locuri | 4/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1428/ |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4725/1840/1440 |
Ampatament | |
Volum portbagaj [l] | 464 () |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 2.0 I-VTEC |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 1997 |
Sistem alimentare | injectie directa |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 115(156)/6300 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 192/4100 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 215 |
0-100 km/h [s] | 9.4 |
Consum urban/extra/mixt | 9.1/5.8/7 |
Emisii CO2 [g/km] | 162 |