Foarte putini romani ajung macar sa priveasca in directia unui break atunci cand isi cauta noua masina. Dupa cinci zile la bordul noului Accord Tourer eu tot nu inteleg de ce…
- Probabil unul dintre cele mai frumoase break-uri
- Interior foarte reusit
- Putin spatiu pentru un break
- Scumpa
De ce nu își cumpără românii break-uri? Poate pentru că nu sunt dispuși să plătească mai mult pentru o mașină care, aparent, se depreciază mai repede și nu arată la fel de bine ca versiunea sedan. Adevărat ai putea spune, dar este doar o față a adevărului. Oamenii de vânzări nu știu să vândă acest tip de caroserie. Nu știu sau preferă să vândă mult mai ușor sedan-ul, luând în calcul apetitul românului pentru acest tip de caroserie. Break-ul are multe avantaje, trebuie doar să conduci unul pentru a ți le reaminti.
Honda Accord Tourer. Adică break, nu?
Da. Se pare că majoritatea producătorilor de automobile se feresc atât de mult de titulatura break încât au inventat nume din cele mai interesante pentru versiunilor lor în două volume. Din fericire, se pare că au petrecut la fel de mult timp cu planșa de desen în față, motiv pentru care unele break-uri moderne arată chiar mai bine decât sedan-urile pe care se bazează. Desigur, părerile legate de design sunt cât se poate de subiective.
Break înseamnă portbagaj mare?
Da și nu. În cazul de față volumul util standard a scăzut față de cel al versiunii sedan, cu fix 60 l. Înainte să regreți cei 2.300 de euro în plus pe care i-ai plătit pentru break, trebuie să precizez că avantajul principal al acestei caroserii îl reprezintă posibilitatea de a încărca odată pe verticală și odată pe lungime cu bancheta rabatată.
Spre exemplu, cei 406 l disponibili în configurația standard au fost calculați până la nivelul lunetei, dar nimeni nu te împiedică să încarci mai sus de acest nivel. Astfel poți adăuga cel puțin 100-150 l de bagaje, suficient cât să depășești capacitatea standard a berlinei. Dacă asta nu este suficient atunci poți rabata bancheta și arunca înăuntru orice, de la biciclete până la frigider, aragaz sau alt obiect dacă nu depășește volumul de 1.250 l. Singurul motiv de supărare îl reprezintă supradimensionarea stâlpilor suspensiei, care îți limitează considerabil suprafața de încărcare cu bancheta rabatată. Din punctul de vedere al pasagerilor, spațiul pentru genunchi este identic cu cel al versiunii sedan, adică mediu.
În rest același interior de Honda cu care ne-am obișnuit de la lansarea noii generații, clasat în topul segmentului în materie de calitatea plasticelor și a finisărilor. Japonezii au vrut să concureze Audi și până la un punct le-a reușit, mai exact până au ajuns la partea cu ergonomia.
Consola centrală, și mai ales volanul, afișează un număr impresionant de butoane, o situație care tinde să se agraveze mai ales în cazul break-ului (disponibil doar în versiunea de echipare de top Executive). Un sistem de control integrat al funcțiilor electronice (în stilul iDrive sau MMI) ar fi aerisit consola centrală și ar fi folosit la maxim display-ul central.
Diesel sau benzină?
Cei de la Honda nu au fost niciodată fanii listelor interminabile de motorizări, iar Accord Tourer nu face excepțtie: un diesel 2.2 iDTEC și un motor pe benzină 2.4 iVTEC 200 CP. Lucrurile se simplifică și mai mult dacă privim transmisiile disponibile, manuală cu șase trepte pentru diesel și automată cu șase trepte pentru benzină. Pentru că vorbim totuși despre o versiune break recomand versiunea diesel, mult mai economică atât din punctul de vedere al consumului, dar și ca preț de achiziție (doar cu 1.225 euro mai scumpă decât varianta pe benzină).
În plus, propulsor diesel iDTEC se numără printre cele mai reușite opțiuni din segmentul mediu. Nu este cel mai puternic, concurența se apropie deja de 200 CP dintr-o capacitate cilindrică de doar 2 l, dar compensează prin cuplul generos de 350 Nm. Strategia inginerilor japonezi nu a fost una deloc rea, au preferat să nu mărească dimensiunile turbinei, sau să adauge una secundară, compensând prin mărirea capacității cilindrice. Avantajele sunt, pe de o parte fiabilitatea, și pe de altă parte confortul prin livrarea liniară a cuplului, neexistând acel puseu întâlnit la motoarele supraalimentate cu turbine de capacitate mare.
Caracterul dinamic al Accord-ului pare a se potrivi cel mai bine cu versiunea break, confortabil și sigur fiind cele mai importante argumente în favoarea lui. Ruliul și lipsa feedback-ului din partea direcției, adică cele două lucruri pe care le-am criticat la lansarea versiunii sedan, contează mai puțin la un break.
Pentru 31.912 euro cu TVA inclus (cu 3.806 de euro mai mult decât la un sedan echipat identic), Accord Tourer nu este doar o mașină mai practică decât sedan-ul, ci una considerabil mai reușită.
Date tehnice: | Honda Accord Tourer |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 2.2 i-DTEC |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1535/2030 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4750/1840/1470 |
Ampatament | 2705 |
Volum portbagaj [l] | 405 (1250) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 2.2 i-DTEC |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 2199 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 110(150)/4000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 350/2000 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 222 |
0-100 km/h [s] | 9.8 |
Consum urban/extra/mixt | 7.5/5/5.9 |
Emisii CO2 [g/km] | 157 |