Primul model electric european al constructorului japonez, Honda e, va deveni disponibil în România din octombrie 2020. Honda e va fi oferită la noi într-o echipare de top – Advance – pentru 39.980 euro, cu TVA inclus.
Honda e, primul model 100% electric creat de companie, este eligibil pentru programul Rabla Plus. Primele două Honda e vor sosi în România încă din iulie 2020 pentru programele de test-drive de la dealerii locali ai mărcii. Clienții vor primi primele exemplare Honda e din octombrie.
Modelul electric este dedicat în special aglomerărilor urbane, având dimensiuni reduse pentru o manevrabilitate de top. Interiorul adoptă o atmosferă relaxată – cu materialele de pe scaune care le imită pe cele de pe canapelele elegante și inserții din lemn sintetic în planșa de bord.
Honda e a fost construit pe baza unui șasiu dedicat, cu motorul electric plasat în spate. Acesta dezvoltă 154 CP și poate fi comandat prin intermediul sistemului Pedal Control. Are o ținută de drum echilibrată, cu o distribuție egală a maselor (50:50) și un centru de greutate foarte jos (50 cm). Bateriile sunt amplasate în podea, iar raza de bracare este de doar 4,3 metri.
Totul e digital și în siguranță
Honda e a renunțat complet la oglinzile laterale convenționale – înlocuite cu camere de înaltă rezoluție. Tabloul de bord este complet digital și are incluse nu mai puțin de cinci ecrane. Instrumentarul de bord digital are un display de 8,8 inch. Zona centrală este dominată de cele două ecrane de 12,3 inch, compatibile Apple CarPlay (wireless) și Android Auto. Camerele exterioare au două ecrane dedicate, de câte 6 inch.
Acumulatorii au 35,5 kWh și includ un sistem activ de răcire/încălzire cu apă, autonomia în ciclul combinat WLTP fiind de până la 211 km. Timpul de încărcare variază între 16,3 ore (Type 2 – AC 2,3 kW), 4,1 ore (T2, AC 6,6 kW) și doar 30 de minute. Ultima valoare este obținută până la 80%, la stații DC (CCS2) de 100 kW. Modelul electric include și cea mai recentă versiune a sistemului de asistență și siguranță Honda Sensing.