Marca Hongqi este celebră pentru limuzinele prezidențiale folosite de oficialii statului Chinez. Brandul deținut de FAW a lansat de curând un impresionant SUV electric numit E-HS9.
Hongqi este furnizorul oficial de automobile pentru instituțiile statului din China încă din anii 80. În istoria recentă, marca chineză are în gamă modelul H9, un rival pentru modelele sedan de lux europene sau L5, o limuzină prezidențială cu linii retro.
De curând, însă, marca chineză a intrat și pe teritoriul SUV-urilor de lux lansând impresionantul model Hongqi E-HS9. SUV-ul de dimensiuni mari a apărut într-o serie de imagini provenite de la un eveniment din China.
Cu o grilă de dimensiuni impresionante, SUV-ul electric Hongqi E-HS9 se remarcă și prin blocurile optice LED înguste. Jantele folosite au diametrul de 21 sau 22 inch.
Pentru propulsie, Hongqi E-HS9 folostește două motoare electrice. Cel de pe puntea față furnizează 215 CP și 350 Nm, iar cel din spate dezvoltă 295 CP și 420 Nm. Puterea totală a sistemului electric este de 510 CP, iar cuplul maxim este de 770 Nm.
Pentru a alimenta cele două motoare electrice, modelul folosește o baterie de 92.4 kWh.
Livrările pe piața chineză vor începe în luna septembrie.
ArcFox Alpha-T: SUV electric produs în China
Via Carscoops