McLaren aniversează 10 ani de la lansarea hypercar-ului P1, unul dintre cele mai cunoscute modele ale mărcii de performanță din Marea Britanie.
Deși nu își arată vârsta, hypercarul McLaren P1 a împlinit 10 ani de la lansare. Performantul model britanic a debutat în 2013 la Salonul Auto de la Geneva, atrăgând atunci atenția prin performanțele sale. Cu 916 CP putere oferiți de sofisticatul sistem de propulsie, McLaren P1 era unul dintre cele mai puternice modele de serie.
McLaren P1
Sistemul de propulsie hybrid este format din motorul V8 de 3,8 litri (727 CP) alături de un motor electric (179 CP). McLaren P1 poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 2,8 secunde, de la 0 la 200 km/oră în 6,8 secunde. Pentru a atinge 300 km/oră luând startul de pe loc, hypercarul P1 are nevoie de 16,5 secunde. Viteza maximă este de 350 km/oră.
Performantul model pune accent și pe partea aerodinamică, McLaren P1 fiind echipat cu sistem DRS, similar cu cel al monoposturilor din Formula, eleronul spate fiind activ. Monococa este fabricată din carbon, iar elementele de caroserie utilizează fibra de carbon, masa totală a mașinii fiind de 1395 kilograme. Pentru a reduce greutatea, modelul P1 nu are insonorizare pentru habitaclu și nici material textil pentru podeaua din interior. Suprafețele vitrate folosesc o sticlă specială, foarte rezistentă, dar care o grosime de doar 2,4 mm. Parbrizul are o grosime de 3,2 mm.
Au fost produse doar 375 de exemplare care au fost asamblate manual de o echipă formată din 82 de specialiști la centrul McLaren din Woking, Marea Britanie. Un exemplar McLaren P1 era asamblat în 17 zile. Producția celor 375 de exemplare a fost finalizată în decembrie 2015.
McLaren Senna vs McLaren F1 va McLaren P1
Via McLaren