Având ca principale argumente designul neconvențional și serviciile post-vânzare, Hyundai își face o intrare spectaculoasă în segmentul mediu european. Originală este și lansarea variantei break înaintea berlinei, adăugând un accent pe utilitate.
Hyundai a lansat un break într-o țară a break-urilor, Norvegia, unde aspectul practic pare să fie principalul criteriu de alegere a unei mașini. Și, ca să-l înțelegem mai bine pe noul i40, am avut la dispoziție cea mai lungă zi din an, care la ei este de 23 de ore. Sigur, nu l-am supus la un test de anduranță, dar am avut parte de o experiență inedită.
Când te gândești la segmentul mediu european imediat iese la iveală invariabil sloganul ”Passat Über Alles”, care este la ordinea zilei mai ales în România. Tocmai de aceea sunt de apreciat producătorii curajoși ce propun alternative serioase care, din start, nu vor să copieze Passat, ci să ofere altceva. Iar miza este serioasă, ținând cont de faptul că se vând aici în jur de 800.000 de unități pe an. Interesant este că 54% dintre clienții europeni aleg variantele break de caroserie, așa că Hyundai a mers direct la țintă, lansând inițial modelul Wagon.
Apărute de aproape 20 de ani pe piața auto europeană, mașinile coreene s-au dovedit alegeri corecte, cu un raport generos preț / echipamente și cu o fiabilitate de top. Tocmai de aceea, Hyundai utilizează oferta de ”5 Year Triple Care” ca pe unul dintre principalele argumente de vânzare, dovedind încrederea în menținerea calităților inițiale ale noului i40.
Dar principalul element care iese în evidență este designul mai mult decât curajos, într-un segment în care rareori asistăm la excese de forme și linii, fiind dominante modelele conservatoare. N-aș fi crezut că un român va contribui la evoluția mașinilor coreene și la accentuarea unui nou stil de design, dar cei de la Hyundai au afirmat în programul evenimentului că sculptura ”Pasărea” a lui Brâncuși a fost una dintre sursele de inspirație pentru acest stil fluid. Practic, în cazul i40, nu știi unde încep și unde se termină suprafețele și liniile exterioare, ca și cum cei care l-au desenat ar fi inamicii simplității. Totul se amestecă în ceea ce am putea numi astăzi cel mai extravagant model mediu european, pentru că nu trebuie să uităm că i40 a fost proiectat pentru piața europeană.
Noul i40 este semnificativ mai aerodinamic în comparație cu vehiculele Hyundai precedente, coeficientul aerodinamic fiind 0.29 Cd pentru wagon și 0.28 Cd pentru sedan, aducând și o economie de carburant. Designul fluid nu a influențat negativ dimensiunile și volumele utile, rămase în limitele clasei.
Finisaje peste medie
Același stil fluid apare și la interior, mai ales în cazul consolei centrale, care iese agresiv în evidență. De obicei, în asemenea cazuri, când designul are prioritate, sunt neglijate în special aspectele practice. Dar la i40 nu este cazul.
Ca de obicei la un model coreean, sunt disponibile numeroase dotari în standard. Lista dotărilor de top include sistemul inteligent de parcare, sistemul de menținere a benzii de rulare, sistemul de conectivitate cu tehnologie Bluetooth®, cu recunoaștere a vocii, cameră pentru mersul cu spatele.
În ceea ce privește confortul și comoditatea, i40 va fi disponibil cu frână de parcare electrică, scaune față încălzite și ventilate, scaune spate încălzite și rabatabile, sistemul automat de dezaburire, precum și volanul încălzit. Două dotări scot în evidență modelul i40 dintre celelalte vehicule din segmentul D – volanul încălzit și scaunele spate reglabile. Luminile de zi sunt standard cu faruri cu Xenon. Deși dotările standard pot varia ușor de la o țară la alta, i40 GL, de bază, este echipat generos cu echipamente precum: proiectoare ce luminează interiorul virajului, airbag șofer pentru genunchi, tetiere active față, frâna de staționare electrică, ESC, HAC (asistență la plecarea din pantă), aer condiționat manual, închidere centralizată cu sistem keyless, computer de bord, padele pentru schimbarea rapoartelor (la cutiile de viteză automate), anvelope cu rezistență scazută la rulare și transmisie cu șase rapoarte.
Noul i40 va fi disponibil cu două motoare pe benzină și două diesel, care acoperă o gamă de putere de la 115 CP la 177 CP. Într-un segment în care modelele diesel reprezintă 77% din vânzările din Europa, probabil că cea mai populară alegere va fi versiunea mai puternică a motorului 1.7 litri, ce dezvoltă 136 CP.
50% flote
Pentru i40 Hyundai are ambiția să asigure aproximativ 50% din vânzări din segmentul companiilor, cuvântul ”flotă” fiind pomenit insistent la prezentare. În acest sens, Five Year Triple Care contribuie la costul scăzut de proprietate al vehiculului Hyundai, oferind clienților de flote costuri de mentenanță competitive, mulțumită verificărilor tehnice anuale și garanției mai îndelungate decât cea medie.
Pot să vă confirm din experiență că modelele coreene sunt cu adevărat fiabile (cei 7 ani garanție de la sora geamănă Kia fiind cât se poate de relevanți), așa că… noul i40 are o listă considerabilă de argumente.
Date tehnice: | Hyundai i40 CrossWagon |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.7 CRDi PDF |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1495/2120 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4770/1815/1470 |
Ampatament | 2770 |
Volum portbagaj [l] | 553 (1719) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.7 CRDi PDF |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 1685 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 100(136)/4000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 325/2000 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 198 |
0-100 km/h [s] | 10.6 |
Consum urban/extra/mixt | 5.9/46/5.1 |
Emisii CO2 [g/km] | 124 |