Am fost invitați la seara grupului VW, pentru a face cunoștință cu noutățile pe care le vor prezenta la Salonul de la Frankfurt. Le-am prezentat pe cele mai importante live pe facebook, iar mai multe detalii despre ele vă vom da mâine. Pe lângă acestea însă, am aflat și strategia grupului până în 2030. Iat-o!
Președintele grupului VW, Mattias Muller, a intrat în scenă adus de CEDRIC, un vehicul electric, complet autonom dezvoltat de nemți și care, într-un viitor apropiat, va transporta muncitorii prin uzinele VW. Ne-a mărturisit apoi câteva dintre planurile VW: până în 2025, un exemplar din patru produse de gigantul german va fi electric, sau, altfel spus, grupul VW va produce până la 3 milioane de mașini electrice anual. Scopul este măreț: să devină cel mai mare producător de automobile electrice din lume.
Planul pus la punct de VW se numește Roadmap E și prevede ca până în 2025 grupul să aibă în portofoliu 80 de modele ce folosesc tehnologie neconvențională: 50 de hibride și 30 de mașini cu propulsie complet electrică. Mai impresionant este că până în 2030, VW își va electrifica toată gama de 300 de modele, indiferent de sub-brand. În total vor fi investite peste 20 miliarde de euro.
Pentru a avea succes, modelele electrice vor trebui să-și crească autonomia, iar VW studiază problema de a produce propriile baterii, în parteneriat cu un alt producător. Momentan, nemții sunt în căutare de parteneri care să-i sprijine la producerea bateriilor Li-ion. Pentru a suporta întreaga producție plănuită de VW, vor trebui produse anual baterii totalizând (atenție!) 150 GWh! Spre comparație, uzina de baterii Gigafactory a americanilor de la Tesla are capacitatea de producție de 35 GWh. Costurile legate de proiectarea și producerea bateriilor se vor ridica la 50 de miliarde de euro.
Și după aceea? Muller ne-a răspuns sec: urmează bateriile solide, cu autonomie de peste 1.000 km.