Creșterea timpilor de tranzit, nevoia de șoferi calificați în operațiuni vamale, aglomerarea în porturile de trecere sunt doar câteva dintre efectele pe care le va produce ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, estimată pentru luna martie 2019.
ICT Logistics, jucător important în piața de transport și logistică din România, anticipează impactul pe care îl va avea Brexit-ul și care sunt măsurile pe care le vor lua casele de expediție și transportatorii ca să diminueze impactul resimțit de client.
“Timpul de tranzit va crește, în medie, cu 15% datorită timpilor de așteptare la frontieră, însă, momentan, nu se poate contura o marjă concretă de creștere a costurilor pentru clienți. Cu toate acestea, pot fi estimate măriri de prețuri între 5 și 15%, sume aferente timpilor de așteptare pentru formalitățile vamale, precum și, cel mai probabil, scumpirea trecerii pe continent. Din cauza faptului că Marea Britanie este conectată cu spațiul european doar prin liniile de ferry și Eurotunnel, nu există rute alterntive, și de aceea vama se face la Dover, punctul de trecere spre Uniunea Europeană”, declară Mihai Teodorescu, Country Manager ICT Logistics România.
Brexit-ul va avea un impact și asupra forței de muncă, transportatorii vor trebui să se asigure că șoferii cunosc procedurile de comisionare și vamă, ceea ce va face accesul la piața din UK mai dificil, pentru că nu toate companiile au personal calificat în operațiuni vamale.
“ICT Logistics este o firmă cu experiență în transport internațional, care deține birouri proprii în mai multe țări din Europa, printre care și 2 birouri în UK. Aceasta reprezintă un avantaj pentru că le putem oferi clienților suport pentru declarațiile vamale și, în general, în relația cu vama. De asemenea, compania noastră a stabilit, de-a lungul anilor, colaborări foarte strânse cu companiile de ferry care pot facilita oricând trecerea vehiculelor ICT”, mai adaugă Mihai Teodorescu.
Anual ICT Logistics efectuează transporturi în valoare de 50 milioane EUR, dintre care 10% implică transporturi din sau către Marea Britanie.
DESPRE ICT LOGISTICS
ICT Logistics este o casă de expediții fondată în Danemarca și care deține birouri în 16 țări din Europa. Soluțiile de transport și logistică oferite de ICT Logistics acoperă deopotrivă nevoile clienților globali și nevoile specifice pe care le au companiile medii și mici. Serviciile companiei includ transport rutier, feroviar și naval din și către țări din Europa de Nord, Centrală și de Vest, CIS și Țările Baltice.
Principalii clienți ai companiei provin din domenii precum automotive, agro, construcții metalice, cauciuc și mase plastice, industria chimică, industria lemnului, industria de textile și fabricarea jucăriilor. Anual compania transportă 1 mil tone de bunuri în spațiul European.