Primul camion Tesla va fi lansat luna viitoare, în cadrul unui eveniment dedicat. Acesta va putea parcurge între 320 și 480 kilometri (200-300 mile) cu un singur plin de energie.
Anunțul a fost făcut chiar de fondatorul și directorul executiv al companiei, celebrul Elon Musk, care a scris pe contul personal de Twitter că noul camion cu emisii zero va fi dezvăluit pe 26 octombrie, la Hawthorne, o localitate din California ce găzduiește și sediul companiei sale specializate în cercetări și zboruri spațiale SpaceX.
Camionul se va adresa companiilor de livrări ce operează pe distanțe medii și scurte și nu va dispune de o cabină dotată cu un spațiu special pentru dormit. Un posibil model cu autonomie mai ridicată ar putea fi lansat ulterior, supoziție neconfirmată, însă, de Tesla.
Prima imagine teaser a camionului Tesla, publicată în urmă cu câteva luni, dezvăluie un design puternic influențat de cerințele aerodinamice inerente unui produs ultra-modern, gândit pentru eficientiza la maximum consumul de energie.
Capul tractor cu propulsie 100% electrică va oferi cel mai mare cuplu maxim de pe piață, devansând orice alt rival cu motor diesel, anunță fondatorul companiei, Elon Musk.