Interviu cu Jeremy Offer, designer șef Volvo

Jeremy_Offer_Global_Head_of_Design_Volvo_AutoExpert

Profitând de prezența mea la evenimentul prezentării oficiale a noului ES90, l-am intervievat pe Jeremy Offer, Head of Global Design Volvo. Practic, este persoana cu cel mai înalt rang din Departamentul de Design al companiei.

Jeremy Offer are peste 35 de ani de experiență în diferite industrii, acoperind toate disciplinele de design. S-a alăturat mărcii suedeze în 2023 și conduce echipa globală de design, care include centrele din Goteborg, Shanghai și LA.

AutoExpert: Cât de dificil vă este să păstrați elemente tradiționale Volvo într-o eră în care primează considerentele legate de eficiență?

Jeremy Offer: Abordăm fiecare design după un plan care conține repere precum funcționalitatea și performanța. Rezultatul final este un mix între aceste două atribute, pentru că, dacă am fi urmărit cu orice preț aerodinamica supremă, nu ar fi rezultat o mașină atât de practică, cu un portbagaj atât de mare și cu o înălțime interioară atât de impresionantă. Ar fi avut formă de ou, pentru că legile fizicii spun că toate mașinile ar trebui să arate la fel. Deci, ca să creăm o mașină care să păstreze această „funcționalitate rațională” pentru care este cunoscut Volvo, am avut discuții continue între echipele de la aerodinamică, ergonomie și inginerie și a rezultat acest echilibru perfect între latura practică și aerodinamică.

Interviu AutoExpert Volvo

 

AEx: Aveți abordări diferite când desenați o mașină electrică față de una termică?

J.O.: Da, abordările țin de tipul platformei. Proporțiile sunt altele cu un motor termic în față și un tunel pentru transmisie. Deci mereu vor fi compromisuri legate (mai ales) de spațiul și designul interior. La electrice, cu o podea plată și cu motoare mici ai mai multe pârghii cu care să lucrezi. La exterior, putem schimba proporțiile față de cele ale modelelor cu motoare termice, care au proporții clasice, cu capotă lungă, care compromite oricum spațiul interior.

 

AEx: Azi sunt o mulțime de instrumente digitale cu care poți desena o mașină. Încă folosiți creionul și hârtia?

J.O.: Da, absolut! Nu încep cu desene pe hârtie, totuși, ci pornesc munca încercând să înțeleg cerințele fiecărui model, ce-mi doresc de la designul fiecărei mașini, mai degrabă decât s-o trasez din start, deci prefer să încep cu funcționalitatea și să închei cu frumusețea.

 

AEx: Există certuri între echipele de designeri și cele de ingineri de la Volvo?

J.O.: Avem conversații „robuste” (râde), dar acestea se încheie mereu cu cele mai bune soluții. Unul dintre aspectele cu care echipa mea se mândrește, și sunt sigur că același aspect este valabil și la departamentul de inginerie, este că avem o colaborare uimitoare, care se observă în deciziile pe care le luăm împreună. Sunt mai rapide, optimizate, iar asta se întâmplă când lucrezi ca într-o echipă, dar te și lupți pentru crezul tău. Și ambele părți țin la convingerile lor.

Jeremy Offer Head of Global Design Volvo AutoExpert

AEx: În istoria Volvo nu doar sedanurile sunt caroserii emblematice, ci și breakurile și coupeurile. Credeți că vom mai vedea în gamă astfel de caroserii?

J.O.: Cred că noua platformă electrică (SPA2, n.r.) ne dă posibilitatea să regândim categorii. Nu mai trebuie să ne limităm la anumite clișee. Și ES90 este exemplul perfect: este practic ca un SUV, are eleganța unui sedan și adaptabilitatea unui fastback.

 

AEx: AI poate desena o mașină într-un minut. Și-au pierdut designerii importanța?

J.O.: Dincolo de cum este folosit AI în proiectare, tot designerul conduce întreg procesul spre rezultatul final. Folosim AI pentru stadiile incipiente, unde îți dorești o direcție și câteva randări, deci nu folosim inteligența artificială ca mijloc de crerație, ci doar ca să grăbim procesul.

 

AEx: Dacă v-aș da o hârtie și un creion, ce tip de mașină ați desena? Și ce culoare ați alege să fie?

J.O.: (Râde) Aș desena un SUV, unul compact, de genul lui XC40. Probabil, negru.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top