Licitațiile auto online sunt o formă relativ nouă de comerț în România, dar și un serviciu potrivit, spre exemplu în perioade mai dificile, cum a fost cea de izolare. Ce este, cum funcționează și ce beneficii aduc ele am încercat să aflăm printr-un scurt interviu, realizat de la distanță cu doamna, Mirela Tamas- din cadrul pltaformei Direcktcar.ro
Traversam încă o perioadă mai dificilă din punct de vedere economic, datorată crizei epidemiologice. Dar și așa, sunt domenii care au înflorit în perioada de izolare și de distanțare socială, precum serviciile comerciale online, livrările la domiciliu și altele.
Comerțul cu automobile noi sau utilizate s-a adaptat la rândul său. Printre noile metode de a vinde sau de a achiziționa un automobil numărându-se și licitațiile online.
Dar cum este un serviciun relativ nou în România am încercat să aflăm cu ce este mai special acest serviciu față de altele similare, care sunt deosebirile față de licitațiile „clasice” și cu ce vine el în plus.
Pentru a lămuri toate aceste aspecte am realizat un interviu online, adică la distanță cu dna Mirela Tamaș, consultant Direktcar.ro, un site specializat în astfel de servicii.
Licitațiile auto online- „interacțiune” dar de la distanță între vânzător și cumpărător
Este un moment bun pentru licitațiile auto online? Ce se întâmplă de fapt pe acest segment nou de servicii în această perioada?
Asa cum se observă deja, prin traversarea acestei perioade complicate, lumea se va schimba. Cum și în ce fel, încă nu cred că ne dăm seama. Dar cel puțin un aspect devine din ce în ce mai clar și anume, faptul că tot mai multe activități se mută în online.
Daca până acum prezența pe internet era o necesitate pentru a-ți semnala existența, acum lucrurile merg și mai departe: internetul devine locul unde se desfășoară majoritatea activităților. Dacă până acum multe restaurante își afișau doar adresa și meniul pe pagina de internet, iată că de acum preiau și comenzile în online.
În mod asemănător se petrec lucrurile și cu o licitație online. Astfel, dacă un site uzual de anunțuri de vânzări auto este o imagine/reclamă statică, aidoma meniului unui restaurant afișat pe net, pe care chiar dacă îl citește cineva nu înseamnă că va și comanda din acel meniu, platforma de licitatii online este o interacțiune directă, desfășurată într-un anumit timp, între vânzător și cumpărători.
Mai simplu spus: cineva hotărât să vândă mașina vineri va da posibilitatea online mai multor persoane hotărâte să-și cumpere o mașină tot vineri, sa se întreacă între ei în preț, fără să se deplaseze din confortul propriei locuințe sau al biroului, până când unul din ei va avea oferta cea mai mare.
Dacă sunt destui ofertanți, de regulă acest preț oglindește corect prețul de referință din piață al mașinii, adică prețul pe care îl vezi afișat pentru mașini similare pe siturile de anunțuri auto.
Si, ca să răspund concret la întrebare, da, cred că este și va fi o perioadă bună pentru licitații auto online și prin perioadă bună, nu înțeleg bună doar pentru platforma de licitații ci și pentru utilizatorii ei. Adică vânzătorii vor putea vinde repede mașina, iar cumpărătorii vor putea achiziționa la cel mai bun preț.
Aceste lucruri nu cred că se vor schimba nici după trecerea crizei.
Licitațiile auto online- nu consumă din timpul vânzătorului sau cumpărătorului
Care sunt, în linii mari, avantajele unui astfel de serviciu, față de, spre exemplu un site de anunțuri tradițional?
Cred că în orice situatie timpul reprezintă cea mai valoroasă resursă. Acesta este principalul avantaj pe care licitatia online il ofera atât vânzătorului cât și cumpărătorilor.
Când vinzi mașina prin anunțuri simple, poate să dureze luni de zile până să reușesti. La fel este și pentru un cumpărător.
Vezi o mașina care iți place, dar vânzătorul nu vrea să lase din pret. Vezi alta și s-a vândut până dai telefon.
Într-o licitatie cererea și oferta se întâmplă simultan, toți jucătorii sunt la aceeași masă și într-un timp limitat. Toate licitațiile au o dată și o oră de start și o dată și o oră fixă de încheiere.
De la ora de încheiere pot să curgă minutele de prelungire și anume, de fiecare dată când se mai inregistrează o ofertă, se prelungește ora de închidere cu 3 minute, dând astfel posibilitatea și altor ofertanți să pluseze. Licitația se încheie atunci când nimeni nu oferă mai mult.
În principiu, agreem cu vânzătorii o zi și o oră pentru efectuarea vizionării mașinii de către licitatorii care solicită acest lucru, înainte de inchiderea licitatiei.
Toți cei interesați să vadă mașina vor merge deodată la vizionare. Deci, iată și aici o economie de timp și înlăturarea disconfortului de a sta la cheremul, îndemâna sau orarul celorlalte persoane implicate în acest demers.
Astfel, dacă știi că nu poți să mergi să vezi mașina într-o anume zi, nu licitezi pentru acea mașină și cauți o altă mașină pentru care licitația se încheie într-o altă zi când timpul sau dispoziția iți permit.
Deci, cum spuneam: lucrurile sunt clare și țin în totalitate de cumpărător!
„Dacă eu nu știu, atunci nu există!”
Traim un mic paradox aici în România. Sunt români care participă frecvent la licitatii afară (online sau fizice), dar în România aceste servicii se dezvoltă încă greu. Care ar fi explicația?
În România suntem de 30 de ani pe curba de învățare în foarte multe domenii. Să ne gândim că abia recent a început să se folosească la modul mai popular cardul bancar în Romania, un produs care, în alte țări era chiar de dinaintea internetului ca să dau un singur exemplu. Poate este normal ca românii să fie la început reținuti și prevăzători, dar cred că din pacate suferim doar de un complex de inferioritate.
Majoritatea cred că orice produs fabricat în Germania pentru România este inferior calitativ spre exemplu unui produs fabricat în Germania pentru Germania, că tot vorbim despre masini. Așa este și cu o astfel de platformă de licitatii online.
Cei care au mai licitat prin străinătate, desigur cunosc cum merg lucurile, dar sunt prea puțini la ora actuală. Cei mai mulți nu au mai văzut un astfel de site interactiv și destui fantasmează în fel și chip înspre conspirativ.
Se vede asta în comentariile de multe ori jignitoare pe care le avem pe pagina noastră de Facebook – https://www.facebook.com/Direktcar-100598804669974/ dar…îi înțelegem, pentru că este greu pentru oricine sa accepte lucrurile inovative, pe principiul : „dacă eu nu știu, atunci nu există!”.
De asemenea, cred că mai avem un mare dezavantaj în România: avem un singur cuvânt „licitație” atât pentru vânzarea la licitație cât și pentru „achizițiile cu cantec”. Iar comparația cu achizitiile publice prin procedura de licitatii online este din păcate menită să creeze confuzie .
Totuși, trebuie sa recunoaștem că avem avantajul că românul învață repede și că în general, prinde și utilizează ceea ce vede ca îi este de folos.
Suntem sincer convinși că așa va fi și cu această procedura interactivă numită licitația online, pe care noi o oferim pe www.direktcar.ro
„Ideea de licitație a fost demitizată în România”
Ce aduce nou Direcktcar.ro si cu ce se deosebeste acest serviciu de altele similare?
Nu ne-am propus să aducem neapărat ceva nou. Încercăm doar să venim în întâmpinarea nevoilor clienților unei piețe de servicii care în alte țări e considerată deja ceva „normal”.
Normalitatea altora nu trebuie nici să ne mire nici să ne șocheze pe noi sau pe ai noștri. Dacă un lucru se dovedește că merge bine, nu trebuie sa îl reinventezi ci doar sa îl pui și tu în practică… ca sa nu zic să-l copiezi.
Licitațiile online se fac în alte țări, aproape de când a apărut internetul pentru ca ei au mutat licitațiile pe care deja le organizau fizic de zeci de ani, în online.
Noi, pe lângă faptul că am demitizat ideea de licitație efectuată până acum doar de organele Statului, într-un cadru sec, cu o morgă rituoasă.
Aducând această procedură de licitatie la nivelul oricăror persoane normale, că oricare dintre noi, am sărit o etapă și am venit direct cu soluția online.
Așa că din perspectiva produsului în sine, care este de fapt o prestare de servicii pentru utilizatori, nu am schimbat nimic.
Am schimbat doar perceptia și un pic….. vitezele. Prețul de pornire mic, pasul strâns, timpul limitat, prețul rezervat, structura de comisioane, toate astea le-am păstrat.
„Ne adresăm în primul rând vânzătorului- persoană fizică”
Un aspect distinct al platformei noastre de licitatii online este acela că ne adresăm în primul rând vânzătorului persoană fizică.
Platformele cunoscute de licitatii auto vând de regulă flote de mașini, aparținând în special firmelor de leasing operațional, iar cumpărătorii pot fi doar persoane juridice, ele adresându-se revânzătorilor de mașini.
Noi am vrut să îl ajutăm pe proprietarul de mașină (de cațiva ani vechime), sa nu stea cu zecile de ore să răspundă la tot felul de telefoane dubioase.
Recent am început să colaborăm și cu comerciantii de mașini second hand, dar nu acceptam flote ci doar mașini pe care ei altfel, oricum le-ar fi vândut în promoție.
Ce dificultăți ați întâmpinat până acum?
Fiind un serviciu nou pe piață, clienții au tendința să îl compare cu vânzarea directă de pe site-urile de vânzări auto. Nu au reușit încă să asimileze mental diferența dintre o cumpărare directă, între un vânzător și un cumpărător, și o cumpărare prin licitație, adică între un vânzător și mai mulți potențiali cumpărători.
Vânzarea prin licitație fiind un proces de o mai mare anvergură, în care sunt implicate câteva zeci de persoane, și care pentru a se desfășura corect și pentru a-și atinge scopul, trebuie sa fie bine organizată.
Chiar dacă ne străduim să creăm o atmosferă relaxată, trebuie totuși să respectăm seriozitatea actului în sine și așteptările clienților participanți la licitație, totodată.
Nu putem permite să participe la licitație persoane care nu au capacitatea legală să pună în vânzare sau să cumpere un autoturism.
”Dacă vă spun ca eu sunt proprietarul, înseamnă că eu sunt!”
În acest sens, e responsabilitatea noastră să verificăm actele de proprietate ale autoturismelor, înainte de postarea lor pe site.
Ei aici, ne lovim de neîncrederea vânzătorilor în faptul ca trebuie să ne arate actele care fac dovada proprietății asupra mașinii!
Nu are rost sa detaliez vastitatea interpretărilor care mai de care mai năstrușnice….. gen: ”Dacă vă spun ca eu sunt proprietarul, înseamnă că eu sunt!”
Cu această ocazie am aflat că răbdarea are foarte multe aspecte neabordate încă!
O altă problemă este cea a pozelor trimise de vânzători. Cateodată doar le privim și știm exact de ce nu au vândut mașina până acum.
In acest sens, echipa noastră a conceput un îndrumar despre „Cum să faci poze corect” care conține exemple concrete cu ”așa DA” și ”așa NU„ pe care îl punem la dispoziția clienților pentru a veni în sprijinul lor.
Bineînțeles, că le asigurăm consultanță și sprinijn pe tot parcursul relației noastre de parteneriat cu ei până la încheierea licitației.
Care au fost cele mai tranzacționate modele pâna acum, din ce categorie de preț/ marcă/ model?
Opțiunile clienților sunt diverse. Am avut în vânzare multe mărci și modele de mașini. Răsfățata cererilor este marca BMW, desigur dar, pot să spun cu bucurie că am avut și multe mașini marca Dacia: Logan, Duster și Sandero.
„Licitația ar trebui să devină prima opțiune când vrei să cumperi sau să vinzi o mașină”
O altă surpriză a fost să observăm că românii știu exact ce vor să cumpere și se orientează nu neapărat spre cele mai mici prețuri deși, nu suntem printre țările bogate ale lumii și am trecut printr-o criză pandemică, recent. Spun am trecut, pentru că sper că am trecut și că putem privi viitorul mai încrezători.
Ce target aveti în continuare? Cu ce gânduri priviți viitorul platformei Direktcar.ro?
Să reușim să ajungem la cât mai mulți clienti, să ne înțelegem reciproc interesele și să ne pliem pe ele astfel încât să venim în sprijinul cât mai multor persoane.
Cu răbdare și perseverență le vom repeta explicațiile până când regulile noastre de funcționare vor fi înțelese de toți clientii participanți la licitație. Astfel încât, licitația să le devină prima lor opțiune când vor avea de vândut sau de cumpărat o mașină.
Cuvinte de ordine pentru viitorul platformei: încredere și speranță!
Află cu cât a fost vândut la licitație ultimul exemplar al seriei limitate Porsche 911 Speedsper?
Impresionanta colecție auto Elkhart scoasă la licitație de RM Sotheby’s