E un lucru bine știut că românii nu sunt mari pasionați de ecologie, dar atunci când prețul carburanților crește în continuu, o mașină care îți poate oferi combinația eco-logie și eco-nomie devine un concept interesant…
Am avut săptămâna trecută în redacție un Mitsubishi i-MiEV, la momentul actual singura mașină electrică pe care o poți cumpăra în România.
Între ocazionalele opriri la priză mașina a generat păreri împărțite în redacție. Unii s-au îndrăgostit iremediabil de ea și deja se vedeau imuni la escaladarea continuă a prețurilor la pompă, în timp ce alții nu înțelegeau de ce ar plăti 36.640 euro pe o mașină cu interior ce îți aduce aminte de Matiz și o autonomie puternic dependentă de trafic sau de folosirea aerul condiționat sau a sistemului audio. Personal, eu cred în soluțiile electrice, la fel cum cred în faptul că, azi, nu a sosit încă momentul pentru ele, cel puțin pe plaiurile mioritice.
Sunt sigur că peste zece ani mașinile electrice vor deveni o prezență normală în trafic, dar pentru asta avem nevoie de costuri mai mici de achiziție și de o infrastructură care să îți permită să le încarci de fiecare dată când ai nevoie de ele. A nu se înțelege că nu îmi place să mă opresc ocazional la o cafenea în aer liber, dar aș prefera să fac asta atunci când timpul îmi permite și nu între două întâlniri în oraș atunci când autonomia trece pe roșu.
Între ecologie și economie
Tocmai din acest motiv, în acest top 10 al mașinilor ecologice și economice nu am inclus soluția electrică și am preferat să ne concentrăm pe modele ceva mai convenționale. Rezultatul a fost un mixt între hibrizi, motoare pe benzina și motoare diesel, toate deosebit de economice și ecologice, departajate de cantitatea de CO2 produsă pe km (atenție, nu de consum!).
Pe multe dintre ele am avut ocazia să le conducem în diferite teste comparative sau de consum, așa că putem confirma faptul că își merită locul în acest top. În același timp, țin să precizez că majoritatea cifrelor de consum declarate de producători implică, pe lângă condiții de trafic ceva mai lejere decât vom întâlni în București și un stil de condus economic.
Am scris de multe ori despre tehnicile de condus economic și țin să subliniez încă o dată importanța unei astfel de abordări. Majoritatea mașinilor, cu atât mai mult cele prezente în acest test, sunt optimizate cu scopul de a obține un consum cât mai mic, dar, pentru a putea folosi la maxim potențialul lor „eco“, șoferul trebuie să fie pe aceeași lungime de undă.
În timpul testului de consum realizat anul trecut în aceeași perioadă am demonstrat că Toyota Prius se încadrează fără probleme în cifrele declarate de producător, chiar și în condițiile traficului haotic din București. Acesta este încă un motiv pentru care nu consider mașinile electrice ca fiind o soluție actuală, în condițiile în care eficiența hibrizilor este incontestabilă.
În concluzie, vă recomand să consultați cu atenție următoarele trei pagini, este foarte posibil ca viitoarea voastră mașină să se afle în acest top 10.
Honda Insight
Preț: 22.295 euro; Consum(u/ex/m): 4.5/4.2/4.3; Emisii CO2: 96 g/km; Motor: 1.3 benzină/electric 98 CP; Impozit: 56 lei*; Taxa înmatriculare: 0 euro.
Honda Insight este, la momentul actual, cel mai accesibil hibrid de pe piața Europeană. Pentru a menține costurile la un nivel cât mai scăzut,
Honda a folosit pentru Insight un sistem hibrid mai simplu bazat pe un motor electric de capacitate mică, ce nu poate propulsa de unul singur mașina. Tocmai de aceea el doar asistă propulsia, responsabil principal pentru mișcare fiind motorul pe benzină. Chiar și așa, cu ajutorul sistemului start/stop și a unui coeficient aerodinamic foarte bun, cifrele de consum (în special cele urbane) sunt foarte bune.
Ford Fiesta
Preț: 15.400 euro; Consum(u/ex/m): 4.4/3.2/3.6; Emisii CO2: 95 g/km; Motor: 1.6 TDCi 95 CP; Impozit: 64 lei; Taxa înmatriculare: 159 euro.
Versiunea Econetic a lui Fiesta se bazează pe mariajul ideal între o caroserie de clasă mică (ușoară și agilă) și un motor diesel foarte eficient. În comparație cu o Fiesta clasică cu același motor versiunea Econetic implică o gardă la sol redusă, modificări aerodinamice, anvelope cu rezistență scăzută la rulare, transmisie manuală cu o etajare mai lungă a treptelor și modificări aduse sistemului de injecție. Diferența de preț față de versiunea standard este de 350 euro, întrutotul justificată spunem noi.
Opel Corsa
Preț: 13.745 euro; Consum(u/ex/m): 4.3/3.2/3.6; Emisii CO2: 95 g/km; Motor: 1.3 CDTI 95 CP; Impozit: 56 lei; Taxa înmatriculare: 85 euro.
La fel ca si Fiesta de pe poziția anterioară a topului, versiunea ecoFLEX start/stop a lui Corsa se folosește de o multitudine de artificii tehnice pentru a scădea la maxim consumul de motorină.
Motivul pentru care Corsa oferă cifre mai bune ține de motorul diesel de capacitate cilindrică mai mică decât a lui Fiesta (1.3 l și 95 CP). De precizat că performanțele dinamice sunt mai slabe, iar zgomotul produs de motorul lui Corsa este destul de pregnant, indiferent de regimul de turație.
Fiat 500
Preț: 15.255 euro; Consum(u/ex/m): 4.6/3.6/4; Emisii CO2: 92 g/km; Motor: 0.9 TwinAir 85 CP; Impozit: 40 lei; Taxa înmatriculare: 39 euro.
Odată cu lansarea motorului TwinAir cu doi cilindri FIAT a demonstrat că potențialul motoarelor mici pe benzină nu a fost încă epuizat.
Câștigător al titlului Engine of the Year, motorul TwinAir se remarcă prin cuplul maxim disponibil de la 2.000 rpm, sunetul plăcut al evacuării și emisiile scăzute de CO2. Ca orice motor pe benzină el nu va oferi un consum mai bun decât concurenții diesel, dar, în același timp, nici nu emite particulele nearse specifice motoarelor pe motorină. Un compromis ideal între economie și ecologie, spunem noi.
Toyota Auris HSD
Preț: 24.200 euro; Consum(u/ex/m): 3.8/3.8/3.8; Emisii CO2: 89 g/km; Motor: 1.8 benzina+electric 136 CP; Impozit: 162 lei*; Taxa înmatriculare: 0 lei.
Auris HSD poate fi considerat o Toyota Prius la ofertă, trenul de rulare hibrid (bazat pe un motor pe benzină de 1.8 l și unul electric) fiind identic cu cel de la fratele mai mare.
Spre deosebire de concurentul său direct (raportat la preț) Honda Insight, Auris HSD poate fi propulsat exclusiv de motorul electric, de unde și cifrele mai bune de consum și emisii de CO2. Ca orice hibrid, avantajele principale se resimt în mediul urban, la drum lung sistemul hibrid fiind destul de discret în intervenție.
SEAT IBIZA
Preț: 15.509 euro; Consum(u/ex/m): 4.1/3/3.4; Emisii CO2: 89 g/km; Motor: 1.2 TDI 75 CP; Impozit: 48 lei; Taxa înmatriculare: 40 euro.
Grupul VAG a dus mai departe practica folosirii motoarelor diesel de capacitate cilindrică redusă prin introducerea primului propulsor diesel cu trei cilindri.
Cu o capacitate cilindrică de 1.200 cmc și un set extensiv de măsuri „eco“ ce afectează aerodinamica, transmisia manuală cu cinci trepte și managementul motorului, Ibiza Ecomotive se numără printre cele mai eficiente modalități de transport non-hibride. Recent, Ibiza a primit și un facelift discret aplicat exteriorului, dar și planșei de bord.
Lexus CT200h
Preț: 29.960 euro; Consum(u/ex/m): 3.9/3.7/3.8; Emisii CO2: 87 g/km; Motor: 1.8 benzină+electric 136 CP; Impozit: 162 lei; Taxa înmatriculare: 0 euro.
Dacă Auris HSD poate fi considerat un Prius la ofertă, Lexus CT 200h reprezintă versiunea premium a hibridului produs de Toyota. Cu o putere totală de 136 CP (identic cu Auris HSD și Prius), ansamblul hibrid a lui CT 200h dispune și de o latură sportivă, ce îi lipsește cu desăvârșire lui Auris HSD și Prius.
Atunci când șoferul nu are pretenții de sportivitate, CT 200h devine fără probleme cel mai economic și ecologic exponent al clasei premium cu emisii de CO2 de 87 g/km și un consum mediu de 3.7 l/100 km.
Peugeot 208
Preț: 13.613 euro; Consum(u/ex/m): 3.6/3.2/3.4; Emisii CO2: 87 g/km; Motor: 1.4 HDi 68 CP; Impozit: 56 lei; Taxa înmatriculare: 95 euro.
Cel mai accesibil model din acest top 10 a venit recent din Franța și se folosește de combinația dintre un motor diesel foarte economic și o transmisie automată robotizată.
Folosirea acestui tip de transmisie a permis scăderea emisiilor de CO2 până la pragul de 87 g/km, în comparație cu versiunea manuală ce emite 98 g/km. Avantajul principal, dincolo de consum, este confortul oferit de transmisie, în timp ce dezavantajul ce merită menționat ține de latența schimbării treptelor. Undeva trebuia să existe un compromis…
smart fortwo
Preț: 12.515 euro; Consum(u/ex/m): 3.3/3.3/3.3; Emisii CO2: 86 g/km; Motor: 0.8 CDI 54 CP; Impozit: 32 lei; Taxa înmatriculare: 27 euro.
Cea mai mică mașină din top cu cel mai mic motor diesel din top nu avea cum să nu prindă podiumul. Cu al său motor diesel de 0.8 l și masă proprie demnă de categoria „pană“ (770 kg), smart fortwo CDI este cea mai bună alegere atunci când vrei un mijloc de transport urban convențional (non-hibrid).
Problema lui smart fortwo este faptul că avantajele motorului diesel nu se resimt la drum lung prin simplul fapt că mașina nu se pretează la incursiuni în afara mediului urban.
Toyota Prius
Preț: 26.900 euro; Consum(u/ex/m): 3.9/3.7/3.9; Emisii CO2: 86 g/km; Motor: 1.8 benzină+electric 136 CP; Impozit: 162 lei*; Taxa înmatriculare: 0 euro.
Toyota are toate motivele să fie mândră de cartea de vizită „eco“ a lui Prius. Ajuns la a treia generație, cel mai bine vândut hibrid la nivel mondial, reușește să ofere performanțe ecologice impresionante, fără să renunțe la latura practică. Prin urmare, Prius poate să fie singura mașină a unei familii cu doi copii, ideală atât în oraș pe distanțe scurte, cât și la drum lung cu portbagajul plin. Prețul nu este cel mai mic, dar tehnologia funcționează și, poate mai important, și-a demonstrat fiabilitatea în timp.