Grupul german Volkswagen își dorește să strângă până la 9,4 miliarde de euro de pe urma ofertei publice iniţiale a diviziei sale de automobile sportive Porsche, în ceea ce ar putea fi cea mai mare listare la bursă derulată în Europa în ultimul deceniu.
Cel mai mare producător european de automobile vizează o evaluare cuprinsă între 70 şi 75 de miliarde de euro pentru Porsche, sub obiectivul anterior de 85 de miliarde de euro, iar listarea se va derula într-un moment în care pieţele financiare traversează o perioadă turbulentă. Bursele europene nu au derulat IPO-uri în acest an, în condiţiile în care companiile evită noi listări din cauza crizei energetice, creşterii dobânzilor şi inflaţiei record.
Conform Bloomberg, pe fondul scăderilor de la bursă, planul Volkswagen vizând listarea Porsche a primit un sprijin sub forma unor angajamente ferme din partea investitorilor ancoră. Qatar Investment Authority, fondul suveran din Norvegia, T. Rowe Price şi ADQ ar urma să subscrie acţiuni preferenţiale de până la 3,7 miliarde de euro, a informat grupul auto german.
„Suntem acum pe ultima sută de metri cu planurile privind IPO-ul Porsche şi salutăm angajamentele din partea investitorilor ancoră”, a declarat directorul financiar de la VW, Arno Antlitz.
Preţul indicativ al ofertei va fi cuprins între 76,50 şi 82,50 euro pe acţiune. Oferta va demara pe 20 septembrie iar data la care ar urma să înceapă tranzacţionarea acţiunilor Porsche este 29 septembrie.
Pe lângă faptul că va oferi investitorilor o bucată din unul din cele mai importante nume din sectorul producţiei de automobile, IPO-ul de la Porsche va returna o mare parte din puterea de decizie familiei Porsche-Piech, care a pierdut controlul la producătorul de automobile sportive în urmă cu un deceniu, la finalul unei bătălii prelungire pentru preluare cu Volkswagen.
Investitorii vor putea să subscrie 25% din acţiunile preferenţiale la Porsche, care nu conferă drept de vot. Familia Porsche-Piech va cumpăra 25% plus una din acţiunile ordinare cu drepturi de vot, ceea ce înseamnă că vor primi o participaţie minoritară de blocaj şi un cuvânt de spus asupra viitoarelor decizii. Familia Porsche-Piech a acceptat să plătească o primă de 7,5% peste intervalul de preţ pentru acţiunile preferenţiale şi intenţionează să finanţeze achiziţia printr-un mix de datorii de până la 7,9 miliarde euro şi un dividend special plătit de VW.
Sumele rezultate în urma acestei listări vor ajuta Volkswagen să îşi finanţeze tranziţia la vehiculele electrice şi investiţiile în software, a informat grupul auto german.