Adevărate opere de artă arhitecturală, păstrând încă aerul boem al timpurilor când orașul era denumit Micul Paris, palatele capitalei așteaptă să fie redescoperite. Și câte povești nu ascund fațadele pe lângă care trecem fără să ne oprim ochii asupra lor.
În spatele pereților s-au scris pagini întregi de istorie și s-au țesut idile între cavalerii și domnițele din lumea bună, care participau la cele mai elegante baluri din Bucureștiul de odinioară. Multe dintre palate și-au regăsit farmecul de altă dată și încântă ochii atât a turiștilor, cât și localnicilor care redescoperă în acest fel bijuteriile pierdute ale capitalei.
Inconfundabila Casă cu lei
Unul dintre cei mai bogați descendenți ai familiei Cantacuzino, Gheorghe, și-a dorit să construiască în București un palat demn de măreția numelui său. Astfel, în 1906, arhitectul Ion Berindei a terminat una dintre cele mai frumoase lucrări ale sale, Palatul Cantacuzino, cunoscut și sub denumirea Casa cu Lei. Inaugurarea sa a fost unul dintre cele mai mediatizate evenimente mondene ale epocii, fiind marcat printr-un bal, la care oaspeți de onoare au fost chiar perechea princiară: Ferdinand șiMaria. Intrarea în palat este străjuită de doi lei, iar interiorul este decorat opulent cu marmură albă și verde, statuete din bronz, ceramică pictată, piele de Cordoba și pereți lambrisați. Palatul nu a fost folosit multă vreme ca reședință de către familia Cantacuzino, deoarece în timpul Primului Război Mondial a fost rechiziționat de trupele germane. O perioadă aici a locuit Maria Cantacuzino împreună cu soțul ei, compozitorul George Enescu. Când cei doi au plecat la Paris, palatul a fost închiriat statului roman. După moartea marelui compozitor, s-a hotărât înființarea unui muzeu în onoarea acestuia, iar clădirea a fost donată de către familia Cantacuzino statului. Și astăzi palatul adăpostește Muzeul „George Enescu”.
