ITP anual pentru mașinile mai vechi de 12 ani

ITP anual pentu mașinile mai vechi de 12 ani. Aceasta ar putea fi una dintre măsurile luate în calcul de autorități pentru contracararea importurilor masive de mașini uzate, anunță directorul general al Registrului Auto Român (RAR), George Dincă, citat de Capital.

„Registrul Auto Român intenţionează să propună, ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP (inspecție tehnică periodică – n.r.) pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent la un an”, a declarat pentru Capital șeful RAR.

„Reacţia pieţei auto după eliminarea Timbrului de Mediu a fost cea preconizată, anume de creştere importantă a numărului de autovehicule uzate, pentru care deţinătorii acestora au solicitat eliberarea de către RAR a documentelor necesare înmatriculării în România”, explică Dincă.

Potrivit datelor publicate de RAR, media lunară a mașinilor care se prezentau la reprezentanțele instituției a înregistrat o creștere record de 58% în luna februarie (54.000 mașini) și de 80% în martie (61.000 mașini), comparativ cu cele aproximativ 34.000 de vehicule programate la fiecare 30 zile, în 2016.

Via Capital

2 thoughts on “ITP anual pentru mașinile mai vechi de 12 ani”

  1. O mașină veche trebuie reparată mai des și unii nu o fac. Nu vreau să dea peste mine cu mașina că nu are frâne.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top