Kia își proiectează viziunea mobilității în viitor. Producătorul sud-coreean a prezentat la CES, în Las Vegas, noul concept Kia Niro EV, ca parte a strategiei “ACE” (Autonom, Conectat, Eco/Electric). Compania lucrează la viteză maximă pentru a-și duce planul la bun sfârșit: 16 modele electrice noi până în 2025.
Conceptul Kia Niro EV este un SUV compact ultra-modern, care atinge un nivel superior de eficiență datorită propulsiei sale electrice. Caroseria aerodinamică permite un flux ideal al aerului, în jurul vehiculului și pe sub acesta. Grila tradițională, inutilă în cazul unui vehicul electric, este înlocuită de un panou interactiv. Din profil, conceptul urmează silueta unui crossover compact, cu o gardă la sol înaltă și un montant spate amplu, iar din spate, EV-ul Asiatic prezintă linii clare și angulare.
Niro EV vine cu o tehnologie nouă, care face vehiculul mai sigur pentru ocupanți, dar, în mod special, pentru pietoni. Active Pedestrian Warning System are la bază camere frontale, tehnologia recunoașterii obiectelor și difuzoare frontale. Atunci când sistemul detectează pietoni sau bicicliști, difuzoarele emit un semnal acustic care îi pune pe aceștia în gardă.
Cabina lui Niro EV are la bază un concept pur și minimalist, digital și ultra-tehnologizat, care asigură o experiență interactivă, generată de configurația orizontală a bordului. Interiorul este realizat în nuanțe deschise de argintiu, gri, bronz, pentru a da senzația de spațiu și de calm.
Conceptul Kia Niro EV este propulsat de un sistem electric, care integrează o baterie litiu-polimer de 64 kW, în combinație cu un motor electric de 150 kW, acestea oferind o autonomie de 383 de kilometri.
Tot în Las Vegas, Kia expune cea mai recentă generație a sistemelor HMI (Human Machine Interface) și de rulare automomă și promovează conexiunea 5G, pe care sud-coreeenii intenționează să le implementeze în viitoarele modele ale companiei. Cei care trec pragul CES le pot experimenta cu ajutorul căștilor VR.
Tot la CES, Kia și-a anunțat planul de a lansa serviciul de car-sharing WiBLE și în Europa. În Coreea, rețeaua care se accesează prin intermediul unei aplicații ce se poate descărca pe orice smartphone, utilizează modele ca Soul EV, Niro hibrid, dar și SUV-uri ale companiei. Kia urmează să anunțe orașele în care va implementa sistemul propriu de transport.