Așa cum cee’d a a luat cu asalt piața auto în urmă cu câțiva ani, a venit rândul lui Rio să surprindă publicul cu ale sale dotări și cu un comportament rutier demn de o ”germană”.
- Motor diesel deosebit de economic
- design exterior/interior reusit
- garantie de 7 ani
- Vizibilitate generala modesta
Am văzut prima oară această mașină în traficul din București. Eu conduceam la consum seria 3-ul meu din ’95, când am zărit în oglindă ceva grena cu dungi albe pe capotă. Când s-a apropiat am observat că avea și LED-uri pentru luminile de poziție, și nu păreau cumpărate din târg. Chiar arătau bine. Ne-am așezat în coloană la semafor și a trecut ușor în fața mea. Mai clar de observat decât în poze, spatele este ”ridicat” mai mult decât normal pentru a crea privitorului impresia că are în față un exemplar mai mare decât este în realitate. Stopurile sunt și ele ”la înălțime”, iar toate aceste detalii împreună cu dungile care ajung până pe spoilerul spate fac din acest Rio un pachet interesant. În gând mi-am spus: așa arată pe viu un Kia Rio! Nu-i rău!
Ajuns la momentul testului eram curios să observ îndeapropape interiorul acestui Rio. Am avut aceeași senzație ca atunci când a avut contact cu cee’d. Materiale bune pentru clasa sa și niște finisări cărora nu le poți aduce reproșuri. Dotările precum oglinzile electrice și radio CD cu mp3 și mufă USB și comenzi audio la volan sunt incluse în varianta standard și sunt binevenite.
Spațiul pus la dispoziția pasagerilor este mai mult decât te-ai aștepta de la o mașină din clasa ei, cel puțin pentru locurile din față. Cei care călătoresc pe banchetă vor găsi un singur neajuns, iar acela este spațiul pentru cap.
În rest, te bucuri de o ergonomie foarte bună. Am găsit în Rio mai multe spații de depozitare decât în unele modele de clasă medie. Portbagajul este încăpător și are un acces facil, în ciuda pragului de încărcare destul de înalt. Există riscul, în situațiile când încarci cu vârf și îndesat portbagajul, ca atunci când te întinzi să îți murdărești pantalonii de spoiler.
Vizibilitatea redusă
Există multe aspecte subiective pe care le poți aduce în discuție pentru a critica o mașină, care nu au neapărat relevanță pentru majoritatea cumpărătorilor. Iar în cazul lui Rio nu voi aduce în discuție preferințele personale pentru că, pe ansamblu, mi-a plăcut mașina asta. Minusul real al acestui model este vizibilitatea. Luneta mică și montanții groși și suprafața vitrată redusă sunt principalele cauze. Iar haionul înalt te împiedică să vezi limitele mașinii în timpul manevrelor de parcare.
Recunosc faptul că designul îți captează atenția asupra mașinii, dar în timp ce am condus mașina am simțit uneori că trebuie să te apleci pentru a te asigura corespunzător în intersecții. Evident că nu mă pot plânge de dimensiunile generoase ale montanților pentru că de aici rezultă siguranța pasivă și rigiditatea sporită, dar forma lor este principala cauză pentru vizibilitatea limitată.
În ultimul deceniu fiecare clasă a crescut considerabil în dimensiuni, iar clasa mică nu face excepție. Această creștere aduce cu sine un ampatament mai mare și mai multă libertate în proiectarea suspensiilor. Printre avantajele imediate se numără confortul la trecerea peste denivelări și comportamentul rutier. Sunt chiar impresionat de felul în care suspensia filtrează micile denivelări, gropile sau liniile de tramvai. Nici măcar nu se aud zgomote suspecte în aceste momente ”dificile”.
Motorul diesel de 1.4l cu care era echipat modelul testat dezvoltă 90 CP. Cuplat la o cutie de viteze cu șase trepte și ”trăgând” după el o mașină ușoară, oferă niște cifre de consum spectaculoase și reprize de accelerație mai mult decât decente. În condițiile în care am neglijat regulile pentru un consum scăzut am obținut o medie de aproximativ 5,4l/100 km în oraș și puțin peste 4l/100 km în regim extraurban.
Întrebarea cheie este dacă l-aș alege în locul unui Clio, spre exemplu. Iar aici apare al doilea neajuns legat de acest model, care este prețul de achiziție. Dacă ne ghidăm doar după preț avem multe variante din care putem alege în această clasă. Avantajele clare ale acestui Kia Rio sunt designul (este un model nou), garanția de 7 ani transmisibilă și motorul vivace (mai silențios decât cel diesel la Opel Corsa). Luând în calcul aceste avantaje, aș putea spune da.
Date tehnice: | Kia Rio |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.4 CRDI |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1165/1690 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4045/1720/1455 |
Ampatament | |
Volum portbagaj [l] | 290 (625) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.4 CRDI |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 1396 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 66(90)/4000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 220/1750 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 172 |
0-100 km/h [s] | 14.2 |
Consum urban/extra/mixt | 5/3.8/4.3 |
Emisii CO2 [g/km] | 113 |