Lada 1200: cel mai luxos exemplar se află în Bulgaria

Lada 1200 autoexpert.ro

Tuturor celor nostalgici le prezentăm cel mai luxos model Lada 1200. Acesta a fost realizat de compania de tuning GB Design din Bulgaria, care, deși aflată încă la început de drum, a reușit un rezultat spectaculos.

Nu are decât 9000 de urmăritori pe facebook, dar prezentarea acestui model Lada 1200 a strâns aproape 2000 de like-uri, 1200 de shareuri și aproape 200 de comentarii.

VAZ-2101 autoexpert.ro

Pe bună dreptate: exemplarul pus la punct de bulgari arată excelent. În primul rând, combinația cromatică este superbă. Caroseria albă, ”curată”, este dublată de semnalizările albe și evidențiată de elementele cromate extinse. Carcasele oglinzilor, calandrul, ramele farurilor, barele de protecție și jantele sunt finisate ”oglindă”.

VAZ-2101 autoexpert.ro

Avem niște dubii legate de eleronul din spate și de pragurile cromate, care nu par a-și găsi locul pe stilatul exemplar. Mai degrabă par a fi cumpărate din talcioc. Poate bulgarii ar fi trebuit să ia în seamă zicala ”Less is more”.

Lada 1200: interiorul

Interiorul este o mostră de eleganță, cu piele cusută pe bord, inserții din lemn, elemente cromate și finisaje alese. Remarcăm combinația dintre crem și maro, precum și motivele caroiate de pe scaune și de pe fețele de uși. De asemenea, gentuțele old school de pe uși și de pe spătarele scaunelor păstrează aerul retro al modelului. A fost instalat un sistem audio de top, care a necesitat montarea unei insonorizări mult mai eficiente. Nici scaunele și nici bancheta nu sunt originale, ci au fost demontate de pe un model Toyota.

Lada 1200 autoexpert.ro

Cei mai în vârstă pot observa faptul că bordul nu este cel de Lada 1200. Bulgarii au adaptat, în schimb, un bord de Lada 1500, cu cadrane de bord separate, printre care și turometru.

➡ Video: Lada Niva pe Nurburgring 💡

Toate aceste modificări au durat 4 luni, iar mașina a fost gata în toamna anului trecut. Firește, nu există decât un exemplar Lada 1200 în această finisare. Bulgarii nu au făcut publice costurile modificărilor.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top