Lamborghini Murcielago – mașina țăranului australian

Lamborghini Murcielago cu remorca

Sigur, și australienii au țăranii lor. Doamne ferește, nu vreau să jignesc pe nimeni! Când spun țărani, mă refer strict la întreprinzătorii care investesc în agricultură și creșterea animalelor. Iar cazul de față arată cât de bine se câștigă la antipozi din aceste îndeletniciri. Lamborghini Murcielago și a sa remorcă are rollin, rollin, rollin, baby!!!

Ce să faci când ai de transportat baloți de paie și orătănii, dar ești pasionat de supercaruri? Simplu: montezi un cui te tractare și te pui pe muncă! Unde găsești un cui de tractare pentru Lamborghini Murcielago? N-am idee, iar dată fiind poziționarea centrală a evacuării, nici nu știu care e cea mai bună metodă de a ți-l monta pe mașină. În plus, nu riști să prăjești oile din remorcă cu flăcările de pe eșapament?

Lamborghini Murcielago cu remorca

Sunt multe semne de întrebare la care nici nu-mi bat capul să găsesc răspuns. Una, însă, nu-mi dă pace: care este capacitatea de tractare a unui Lamborghini Murcielago? Măsurată în baloți, firește. Ah, încă una: pneurile remorcii au indice de viteză Y? Care este rezistența la înaintare a remorcii? Și…Limp Bizkit???

Ok, ok. Mă opresc până nu aruncați în mine cu roșii bio și ouă de găini crescute la sol!

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top