Lansare internațională Infiniti FX 30d

Construit din dragoste pentru europeni, Infiniti FX 30d le face viaţa grea unor modele SUV precum BMW X6 sau Porsche Cayenne, graţie noului propulsor diesel de 3.0 l si 238 CP.

  • Raport pret/dotari excelent
  • comportament dinamic reusit
  • Portbagaj foarte mic
  • vizibilitate scazuta

Primele fotografii oficiale cu noul Infiniti FX au creat panică în rândul concurenţilor. Unii au lansat sloganuri de tipul „primul SUV coupe“, în timp ce alţii au inventat noi clase – SAV (Sport Activity Vehicle) – cu scopul de a-şi asuma câteva lucruri pe care, sincer vorbind, şi le-au atribuit fără drept. În momentul lansării generaţiei precedente de FX, concurenţa nu acorda o mare încredere SUV-ului cu spate plonjat şi alura de coupe. 

Timpul a trecut, caroseria de SUV coupe a luat amploare, iar asezonarea la un motor diesel a fost o chestiune de timp. Cum era firesc, Infiniti a prins ideea şi până la lansarea unui nou propulsor diesel nu a mai fost decât un pas, foarte mic ca timp, dar foarte mare din punct de vedere tehnologic – 3.0 l, V6 diesel, 238 CP şi 550 Nm, care promite un consum mediu de numai 9 l/100km … de motorină.

Un vis urât …

Sa vezi în oglinda retrovizoare un FX, fie el şi diesel, cu siguranţă îţi dă câteva emoţii şi cea mai bună soluţie este să-l laşi să te depăşească. La prima vedere, nimic nu trădează apetitul pentru motorină sau liniştea de la bord. La exterior, singurul lucru care aminteşte de V6 diesel este sigla de pe capota portbagajului, de altfel discretă.

… devine frumos

Visul urât devine unul foarte frumos atunci când ajungi la interior, unde luxul şi calitatea sunt la ele acasă. FX este genul de maşină gândită pentru pasageri, spaţiul interior fiind peste media clasei. Ca termen de comparaţie, spaţiul din spate este fără doar şi poate mai generos decât cel din X6, dar nu la nivelul celui din noul Cayenne. Pasagerii locurilor din faţă sunt răsfăţaţi cu o multitudine de reglaje pentru scaunele încălzite şi ventilate. 

La capitolul gadgeturi, m-a surprins într-un mod placut noul sistem de avertizare la părăsirea accidentală a benzii de rulare. Butonul este marcat cu FCW LDW şi, odată apăsat, te avertizează atât sonor cat şi vizual când maşina părăseşte banda de rulare fără a semnaliza. Interesant este ca acest sistem are şi rol corector, frânând roţile de pe partea care părăseşte banda, maşina revenind în deplină siguranta pe banda iniţială.

30d, perfect bărbătesc

Marea surpriză a venit din partea propulsorului, vedeta testului efectuat la Barcelona. Am avut ocazia să-l conduc atât pe autostradă, cât şi pe drumuri virajate, late cât numai un FX. Este singurul propulsor diesel din gama Infiniti – 3.0 l, V6 diesel şi 238 CP – care din prisma preţului este o alternativă la 3.7 l benzină V6 de 320 CP. Odată apăsat butonul Start, la interior îşi face simţită prezenţa „vocea“ unui motor diesel care toarce rotund, dar apăsat. 
[_newpage_]
Spre deosebire de concurenţă, sunetul este mai grav, tipic unei mărci puternice cum este Infiniti. În primele trepte de viteză cuplul de 550 Nm impresionează şi pune în mişcare cu uşurinţă cele peste 2 tone. Motorul este disponibil doar împreună cu cutia automată cu 7 trepte, care schimbă rapid şi reuşeşte să ofere un consum de carburant surprinzător de mic. 

Pe autostradă, antifonarea excelentă şi treapta a 7-a etajată lung te fac să percepi viteza de 130 km/h ca la 100 km/h în cazul majorităţii modelelor concurente. Consumul real de carburat la această viteză este în jurul valorii de 8 l/100km, o cifră excelentă, demnă de un motor diesel de 2000 cmc, amplasat pe o limuzină de clasă medie.  

În schimb, pe drumul virajat, FX 30d este penalizat de masa mare, precum şi de montanţii groşi care reduc vizibilitatea. Motorul se achită onorabil de sarcini, fiind ajutat şi de roţile spate directoare care virează cu câteva grade pentru o abordare mai bună a virajului. Într-un stil de condus alert, consumul mediu afişat de computerul de bord a ajuns la 14 l/100 km, un consum în limita clasei SUV, categoria 3.0 l V6 diesel.  

Greu de refuzat

Pentru 60.350 euro cu TVA, primeşti un SUV exotic – Infiniti FX 30d – imbatabil prin raportul preţ / motorizare şi dotări standard, care ţine şi cu casa (prin consumul redus de carburant, costurile mici de întreţinere şi valoarea de revânzare), nu numai cu şoferul. 

Date tehnice: Infiniti
FX 30d
Sasiu si caroserie
Motorizare 30d
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 2150/2540
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4865/1925/1680
Ampatament 2885
Volum portbagaj [l] 410 (1305)
Motor si transmisie
Tip motor 30d
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 2995
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 175(238)/3750
Cuplu max. [Nm/rpm] 550/1750
Cutie de viteze Automata/7
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 212
0-100 km/h [s] 8.3
Consum urban/extra/mixt 11.2/7.8/9
Emisii CO2 [g/km] 238

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Ferrari F80 AutoExpert.ro

Mi-am configurat cel mai tare Ferrari F80

Ferrari tocmai a lansat noul model-vedetă: F80. Pentru că mă lupt zilnic să devin miliardar, m-am jucat cu configuratorul acestuia și iată

Scroll to Top