Modelul de clasă medie a primit o noua varianta de caroserie si doua motorizari. Aceste propulsoare sunt disponibile pentru toate versiunile, nu doar pentru varianta Insignia Sports Tourer.
- Raport pret/dotari
- Design exterior placut
- Nu este cel mai spatios break
- Motoare diesel zgomotoase
Insignia se bucură de un real succes în rândul clienţilor, din momentul lansării până în prezent comercializându-se peste 75.000 unităţi. Din statisticile anunţate de producător, peste jumătate din automobilele predate clienţilor au fost echipate cu nivelurile superioare de dotări (Sport şi Cosmo). Iar asta dovedeşte faptul că acest model este perceput ca fiind unul premium. Scaunele ergonomice şi farurile adaptive sunt două dintre cele mai populare dotări, fiind prezente la mai mult de jumătate din unităţile vândute.
Chiar dacă în România SUV-ul are mai mulţi adepţi decât break-ul, apariţia unui model cu un design bine realizat poate modifica trendul actual. Până nu demult eram obişnuiţi cu variantele „colţuroase” ale sedanurilor, dar acum lucrurile merg către o altă direcţie. Când priveşti Sports Tourer, model echipat cu jante de 20”, designul derivat din cel al variantei sedan (câştigător al premiului Red Dot), înţelegi că sub caroseria de „familist” sunt înglobate tehnologii menite să ofere în egală măsură performanţe şi siguranţă.
Opel Insignia Sports Tourer – caz concret
Automobilele au evoluat spectaculos în ultimii ani, iar cum piaţa auto a ajuns într-o oarecare măsură la saturaţie, fenomen la care se adaugă şi conjunctura financiară actuală, alegerea de a cumpăra un anumit autovehicul este luată în urma unei analize atente. Detaliile sunt cele care fac diferenţa, iar Insignia Sports Tourer stă bine la acest capitol. Spre exemplu, haionul cu acţionare electrică are două trepte de ridicare ce pot fi selectate printr-o simplă apăsare de buton. Prima treaptă este una joasă, specială pentru deschiderea în garajele unde există riscul ca haionul să lovească tavanul sau orice altceva, şi a doua maximă.
Interiorul îmbrăcat în materiale de culoare deschisă beneficiază de un nou tip de tapiţerie, denumită TopTec, caracterizată prin rezistenţă la pătare şi impermeabilitate la lichide. Zona de încărcare are un volum ce poate fi extins până la 1.530 l prin rabatarea banchetei. Modelul Sports Tourer are acelaşi ampatament de 2,74 metri ca berlina şi o lungime cu aproximativ 8 cm mai mare, ajungând la 4,91 metri.
➡ Test VW Passat TDI, model 2015 💡
Sistemul FlexRide îi oferă şoferului posibilitatea de a opta între trei moduri de rulare. Pe lângă modul standard, şoferul poate alege alte două moduri de rulare: Tour şi Sport. În modul Sport, şoferul se implică mai mult în conducerea automobilului, modificându-se modul de răspuns al direcţiei şi controlul acceleraţiei. Sistemul FlexRide oferă şi un răspuns în timp real pentru „amortizarea“ vehiculului, îmbunătăţind stabilitatea.
Două propulsoare vor îmbogăţi gama de motorizări. Pentru modelele cu tracţiune faţă va fi disponibil un motor turbo de 1,6 litri pe benzină de 180 CP, ce dezvoltă un cuplu de 230 Nm. Acesta reprezintă o alegere echilibrată pentru cei care doresc o motorizare pe benzină, agregatul oferind reprize bune de acceleraţie precum şi un consum decent de carburant.
Motorul diesel 2.0 biturbo de 190 CP şi cuplu de 400 Nm va fi disponibil iniţial numai cu sistemul de tracţiune integrală Adaptive 4×4. Ulterior, motorul 2.0 CDTI biturbo va beneficia de o variantă pentru modelele cu tracţiune faţă.
Sports Tourer are şanse reale să capteze atenţia clienţilor autohtoni, fiind un model ce oferă design şi performanţe la un preţ accesibil. Sunt puse la dispoziţie suficiente dotări încât să mulţumească şi persoanele cele mai exigente, de la farurile adaptive şi sistemul de recunoaştere a semnelor de circulaţie până la plafonul panoramic şi sistemul FlexRide.
Date tehnice: | Opel Insignia Sports Tourer |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.6 TWINPORT ECOTEC |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1530/2170 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4910/1855/1520 |
Ampatament | 2735 |
Volum portbagaj [l] | 540 (1530) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.6 TWINPORT ECOTEC |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 1598 |
Sistem alimentare | injectie multipunct |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 85(115)/6000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 155/4000 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 187 |
0-100 km/h [s] | 13.8 |
Consum urban/extra/mixt | 10.5/5.9/7.6 |
Emisii CO2 [g/km] | 178 |