Test drive – MINI Cooper

Conceput de nemți și construit de britanici, MINI se simte la el acasă la Roma, un oraș care, asemenea brandului britanic, afișează un mixt incredibil între istorie și modernitate.

Atunci când BMW a cumpărat MINI, nemții nu au cumpărat o mașină, o fabrică sau o linie de asamblare, au cumpărat o identitate. Fără această identitate ideea de mini premium pare a fi goală de înțeles, iar încercările multor concurenți de a impune mașini din această clasă au demonstrat exact asta. Un brand premium, redus la scară unei mașini de clasă mini nu funcționează deoarece această trecere diluează fix acele elemente care fac din acesta, un brand premium.

Imaginează-ți cum ar putea arăta un BMW de 3,8 metri. Ciudat? Nepotrivit? Acum gândește-te că ar trebui să aibă tracțiune nu propulsie și deja zâmbești în sine. Știind toate aceste lucruri BMW a luat ideea de MINI, a trecut-o printr-un filtru tehnic minuțios și a produs o mașină care, chiar și la 13 ani de la revenirea pe scena mondială a automobilului încă nu are un concurent real. Sigur că ai putea spune că am uitat de Audi A1 sau Citroen DS3, amândouă mașini reușite cu atuuri certe, dar departe de a reprezenta altceva decât challengeri cu o singură carte de jucat. Prețul în cazul francezului, interiorul în cazul neamțului. Din păcate pentru ei ai nevoie de mai mult de o carte pentru a câștiga o mână împotriva lui MINI, iar comparativele au demonstrat asta.

După atâția ani și două generații în perioada sa modernă, MINI nu mai avea scuze să umble la două spoilere, să schimbe motoarele și să anunțe o nouă generație. MINI trebuie să evolueze, piața îl obligă, mai ales că diferențele dintre prima și a doua generație nu au fost chiar majore. Publicul aștepta ceva special, ceva nou, iar el a venit, pentru noi, ascuns într-un buncăr la nord de Roma. Chiar și în lumina difuză din culoarul ascuns în munte, noul MINI nu își poate ascunde gabaritul suplimentar. Nu știu care dintre cele trei plusuri îl dau de gol (+98 mm lungime, +44 mm lățime, +7 mm înălțime), dar mașina îți sugerează clar că a trecut de la mărimea XS la S. Odată cu evoluția dimensională designerii au fost nevoiți să iasă un pic din zona lor de confort și să modifice unele repere pentru a se plia pe caroseria mai mare. Dacă în față nu văd nici un motiv de critică, iar linia mediană este una tipică MINI, recunosc că stopurile mi-au lăsat impresia că sunt prea mari. Chiar și așa, atunci când tragi linia designerii au păstrat intactă esența unui MINI și au integrat suficienți factori de noutate cât să facă lumea, ca și pe mine, să vorbească despre ei.

Interiorul a rămas, ca întotdeana, un loc controversat în care poți fie să lauzi trei paragrafe fie să critici în aceeași măsură. Personal consider că nemții de la BMW s-au implicat cam mult la nivel de interior încercând să îmbunătățească ergonomia, pe alocuri cu prețul elementelor care făceau dintr-un MINI o mașină amuzantă. Spre exemplu, vechiul model avea un vitezometru pe atât de mare, pe atât de greu de urmărit. Nemții l-au mutat în fața șoferului, adică unde se află la toate mașinile serioase. Pentru asta au tran-sformat turometrul central de la modelul precedent într-o mică anexă plasată în stânga cadranului vitezometrului. Nu neg că este mai ergonomic, dar nu este la fel de amuzant, iar asta ar trebui să conteze într-un MINI. Pe partea cealaltă această doză suplimentara de pragmatism a venit la pachet cu materiale mai bune și un sistem de infotainment rudă apropiată a lui iDrive. Aici deja nu mă mai plâng de lipsa de individualitate deoarece sistemul este excelent, de la ergonomie până la rapiditate sau numărul de funcții înglobate. Aș putea să le reproduc aici, dar sunt atât de multe încât ar face un Seria 5 gelos.

La nivel de spațiu, noul MINI se simte mai aerisit atât în față cât și în spate, dar nu e cazul să îl confunzi cu o mașină de familie. Chiar și cu 28 mm în plus la ampatament și 51 l în plus la portbagaj un MINI va rămâne un mijloc de tran-sport ideal pentru doi și bagajele aferente unui weekend.

Pe cât de discretă poate părea evoluția noului model la nivel estetic, pe atât de spectaculoase sunt lucrurile care au avut loc sub panourile de caroserie. Pe scurt, vechiul MINI a rămas doar o sugestie pentru noua generație și nu un punct de plecare, iar noutățile continuă de la motoare până la suspensie, șasiu, direcție și frâne.

Sub capotă avem o întreagă familie de motoare în trei cilindri, singurul model căruia i-a fost permis cilindrul numărul patru fiind versiunea de top „S“. Lanțul trofic începe cu One benzină de 1,2 l și 102 CP, continuă cu One diesel 1.5 l/95 CP și urcă spre gama Cooper cu 1.5 l/136 CP și Cooper D 1,5 l/116 CP, ultimele două pe care am avut ocazia să le testăm pe drumurile de lângă Roma.

Alternativa diesel intră în categoria surprize plăcute și nu știu dacă asta este datorită faptului că motorul diesel este surprizător de rafinat și echilibrat pentru un trei în linie, sau pentru că șasiul noului MINI este o semi-revelație în materie de sportivitate echilibrată. Cine a condus vechea generație, indiferent de model cu jante pe 17“ știe că nu se putea aduce în discuție confortul, nici măcar noțiunea de permisivitate.

Acum inginerii MINI au reușit să mențină sentimentul că te afli într-o mașină sport, dar fără partea care te făcea să îți schimbi mimica feței la prima denivelare. Unii vor spune că noul MINI este mai confortabil, eu zic că este mai matur, fără a pierde din vedere rațiunea dinamică a mărcii. Aceeași rațiune care te face să ataci virajele banale în drum către muncă de fiecare dată altfel și cele pe care nu le cunoști cu o încredere care întotdeauna îți ia prin surprindere copilotul. Distracție după cum ar spune unii, reper dinamic în clasa mică după cum ar spune specialiștii. Cât despre motorul pe benzină de 1.5 litri el mi-a rămas în memorie prin liniaritate și sunetul plăcut, dar și prin coerența și rapiditatea de care dă dovadă noua transmisie automată cu 6 trepte. Da ai citit bine, are doar șase și nu are nevoie de mai multe. Nu e cazul să te aștepți la prea multe artificii, deoarece motorul a fost gândit pentru a oferi cuplul încă de la 1.250 rpm, foarte eficient și ușor de exploatat. Această latură pragmatică este întărită și de etajarea relativ lungă a transmisiei automate, așa că există posibilitatea ca versiunea manuală, cu o etajare mai scurtă, să fie mai plăcută pentru un șofer entuziast.

Diferența de 1.400 de euro între Cooper D și Cooper nu esta una semnificativă, mai ales pentru un model cu aspirații premium unde lista de opționale poate adăuga oricând 5.000 de euro prețului de start, așa că este bine să luați în calcul particula D. Sincer, nu mă așteptam să ajung să recomand un motor diesel pentru un MINI și până acum nu am avut nici un motiv, dar vremurile se schimbă.

Testul cu versiunea de top „S“ va trebui să aștepte până când modelul va apărea în România, dar mă aștept ca el să evolueze în aceeași linie cu restul gamei, adică una pozitivă. Noul MINI s-a maturizat și a reușit să șteargă cu buretele două dintre minusurile modelul anterior (confortul și calitatea interiorului) și să evolueze semnificativ în toate celelalte zone. Așadar o mașină mai bună, mai bună decât una care s-a vândut în 2,8 milioane de exemplare în ultimii 13 ani. Se mai întreabă cineva dacă va fi sau nu un succes?