Dupa 80 de ani de suveranitate GM, Opel se vede fata in fata cu unul dintre cele mai importante momente ale istoriei sale. Trecerea la Magna poate fi prima pagina a unui best-seller sau inceputul sfarsitului. Totul va depinde in mare masura si de noua Astra.
- Tinuta de drum echilibrata
- Gama diversificata de motorizari
- Motoare diesel zgomotoase
- Ergonomie precara
Zece generații și 21,5 milioane de unități vândute, acestea sunt cifrele ce compun cartea de vizită a unui model ce a scris istorie în Europa. Pentru binele Opel, aș vrea ca aceste recorduri să garanteze succesul noii generații a compactei, dar adevărul este că, în ultimii ani, cumpărătorii de automobile au cam renunțat la sentimentalisme. Pune la socoteală și schimbarea patronilor și vei înțelege destul de ușor că noua Astra are ceva presiune pe umeri.
Designerii Opel au rezistat tentației de a pune prea multă Insignia în Astra, oferindu-i compactei șansa de a își contura o personalitate proprie, desigur în liniile noii identități de design a mărcii. Rezultatul nu arată deloc rău, mai ales atunci când inamicul numărul unu (Golf) lasă impresia că a fost desenat într-o oarecare criză de imaginație. Din profil, noua Astra pare să evoce liniile unui coupe, dar la o privire mai atentă vei observa că linia plafonului este cât se poate de convențională.
Conturul cromat al geamurilor te păcălește, dar o face cu stil și, mai important, fără a sacrifica vreun aspect practic. Probabil ca nu va fi dragoste la prima vedere, dar câte mașini nemțești se bazează pe factorul sentimental?
Sondaje de opinie
Opel se numără printre producătorii de automobile care, spre binele generațiilor viitoare, nu se sfiesc să își ia la întrebări clienții. Nu știu câți șoferi de Astra au cerut un interior de Insignia dar este destul de evident că asta au primit. Îmbunătățit pe alocuri, cu leduri noi și spații de stocare inteligent amplasate, interiorul noii Astra nu e un loc deloc rău pentru a petrece timpul.
Cu toate că insipirația din clasa superioară punctează serios la capitolul impresie artistică, plasticele și finisările nu lasă aceeași senzație de soliditate pe care o vei găsi într-un Golf. Din fericire, nu se află nici foarte departe, iar mulți clienți oricum nu vor sesiza micile diferente. Pragmatic vorbind, interiorul Astrei este, pe alocuri, mai bun decât cel pe care îl copiază, spațiile de depozitare fiind exact lucrul căruia îi lipsea lui Insignia.
Mai nou, fața de ușă poate adăposti un pet de 1.5 l (dedicație specială pentru clienții din estul europei, am înțeles), iar spațiul din cotieră a fost compartimentat prin montarea unui fund dublu. Compartimentul de jos este cel secret, așa că nu vă recomand să vă lăudați prea mult cu el. Aș fi apreciat oricând mai puține butoane pe consola centrală și m-aș fi mulțumit măcar cu o delimitare vizibilă a zonelor de comandă audio/climă/navi. Din păcate nici una, nici alta, motiv pentru care ergonomia (mai ales în versiunile superioare) nu este deloc strălucită.
[_newpage_]
Pasagerii de pe banchetă se vor bucura de cea mai bună parte a celor 71 de mm în plus la ampatament, spațiul pentru genunchi fiind cel puțin generos. Portbagajul pe de altă parte, nu a primit decât o podea cu înălțime reglabilă, pentru că cei 370 l capacitate nu sunt chiar o valoare de top.
Nou vechi
Recunosc că ințial am fost tentat să cred că Opel a rămas fără bani după ce a montat suspensia față de pe Insignia pe Astra. Era singura explicație pe care am găsit-o faptului că suspensia spate a rămas în configurație semirigidă atunci când competitori de marcă au trecut de ceva timp la soluții independente. Până la un punct bănuiala se verifică, deoarece soluția mai simplă este mai ieftină, atât de produs cât și de proiectat.
Pentru a nu porni la drum cu un handicap evident, inginerii Opel au apelat la o soluție mai puțin folosită, și anume montarea unei legături Watt în conjucție cu puntea semirigidă. Teoria este destul de stufoasă așa că nu voi intra în detalii, mai importantă este ideea principală: întreg ansamblul ar trebui să emuleze modul de funcționare al unei punți independente, dar cu o structură mai simplă și mai ieftină. Sună cam idealistic, dar inginerii Opel s-au apropiat destul de mult de acest deziderat.
Astra se simte comfortabilă, stabilă și deloc departe de concurenții săi cu punți cu brațe independente. Performanțe comparabile la un preț mai mic și o greutate scăzuta, bravo Opel! Soluția găsită de inginerii nemți m-a pus un pic pe gânduri. Până la urmă câți sunt în stare să sesizeze diferența dintre o punte rigidă și una independentă și mai ales pe câți îi interesează așa ceva?
Încă de la lansare Astra acoperă complet cerințele pieței în materie de propulsoare, patru pe benzină de la 100 până la 180 CP și patru diesel de la 95 până la 160 CP. În timpul testului din Germania am ales să încerc dieselul de 125 CP și motorul turbo pe benzină de 140 CP. Primul are aceeași problemă din Insignia, și anume aruncă prea mulți decibeli între 1.000 si 2.000 de rpm, fapt deranjant mai ales în oraș.
În rest, cuplu bun, timonerie precisă și un consum pe măsura crizei financiare. Fanii benzinei, printre care mă număr si eu se vor orienta cu siguranță spre varianta turbo a motorului de 1.4 l 140 CP. Are mai puțin cuplu decât un diesel, dar îl oferă pe o plajă mult mai largă de turații, iar asta îl face considerabil mai plăcut în exploatare.
Începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie vom putea comanda noua Astra, moment în care vom afla și dacă prețul de pornire (14.250 euro) nu este un pic cam mare. Pentru un motor pe benzină de 1.4 l și 100 CP nu e chiar o sumă mică, sau poate ne-am obisnuit noi cu superofertele?
Date tehnice: | Opel Astra |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.4 Turbo |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1373/1870 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4419/1814/1510 |
Ampatament | 2685 |
Volum portbagaj [l] | 370 (795) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.4 Turbo |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 1364 |
Sistem alimentare | injectie multipunct |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 103(140)/4900 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 200/1850 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 205 |
0-100 km/h [s] | 9.7 |
Consum urban/extra/mixt | 7.8/4.8/5.9 |
Emisii CO2 [g/km] | 164 |