Test drive lansare națională Peugeot 208

Dacă 207 a trăit mai mult din amintiri, noul 208 se va inspira din ele: micuțul francez vrea să distileze atuurile care au făcut din 205 și 206 cele mai reușite modele de clasă mică europene.

  • Design exterior placut
  • interior de calitate
  • sistem multimedia performant la un pret corect
  • Pret destul de mare
  • nivelul de baza nu include nici aer conditionat nici sistem de sunet
  • suspensia putea fi mai rafinata

Peugeot se consideră pionierul clasei mici pe bătrânul continent și, luând în considerare succesul de care s-au bucurat modele ca 205 și 206, are tot dreptul să o facă. Din păcate pentru francezi, în ultima perioadă lucrurile s-au complicat iar, pe fondul unui 207 care nu s-a vândut în cifrele scontate, Peugeot a cam pierdut prima linie a segmentului.

Noul 208 are ca sarcină de lucru să schimbe acest lucru și să aducă francezii înapoi pe prima poziție într-un segment în care activează nu mai puțin de 27 de modele. Strict prin prisma exteriorului lucrurile se arată promițător pentru Peugeot. Atât în versiunea cu trei uși cât și în cea cu cinci, 208 este genul de mașină care îți atrage privirea și, mai important de atât, nu pare a avea un design care să își piardă luciul în timp. Reușita în materie de design nu ar trebui să ne surprindă deoarece francezii au fost întotdeauna talentați la proba de desen, în special atunci când vorbim de citadine.

În ultima perioadă producătorii de automobile au început să acorde o atenție sporită interiorului, atât calitativ cât și în materie de imagine. Peugeot s-a aliniat și el tendinței din piață, iar rezultatul este unul cel puțin interesant. Pentru început, primul lucru care îți atrage atenția este diametrul foarte mic și forma neobișnuită a volanului. Pare bizar să conduci o mașină de parcă te-ai juca un joc video, dar, mai târziu vei descoperi că ideea este cât se poate de practică.

Al doilea element definitoriu pentru interior sunt cadranele de bord, situate deasupra volanului într-o consolă dedicată direct în linia vizuală a șoferului. Așezarea nu este lipsită de compromis, deoarece șoferii mai înalți vor acoperi o parte din cadrane cu partea superioară a volanului atunci când își vor regla poziția ideală la volan.

Consola centrală este dominată de noul ecran multimedia de 7.1“, cel mai mare din segment după declarațiile pline de mândrie ale oficialilor Peugeot. Din punctul meu de vedere, nu dimensiunea este atuul principal a noului ecran, cât faptul că pune bazele unei console centrale foarte aspectuoase și aerisite. Cum majoritatea comenzilor (audio, navigatie, etc.) pot fi controlate prin intermediul acestui ecran tactil, singurele butoane clasice pe care le vei întâlni sunt cele dedicate climatizării. Odată ce te obișnuiești cu structura tip ferestre a meniului, ergonomia nu îți va pune probleme, cu precizarea că senzitivitatea ecranului tactil este doar medie. Acest aspect nu este chiar un capăt de țară deoarece prețul de achiziție pentru versiunea de bază (fără navigație și CD-player) este unul foarte corect, de doar 371 euro.

În completarea imaginii plăcute a interiorului, Peugeot a investit și în capitolul calitate percepută, cu materiale plastice aspectuoase și moi în majoritatea zonelor de contact. Spațiul interior nu a fost afectat de scăderea în lungime cu 7 cm în comparație cu predecesorul 207, iar doi pasageri adulți pot ocupa fără probleme bancheta.

Cu patru motoare pe benzină și trei diesele în oferta inițială, clienții de 208 vor avea ceva bătăi de cap în alegerea motorizării ideale. Lansarea națională ne-a pus față în față cu motoarele cele mai mari din ofertă: 1.6 e-HDi/115 CP și 1.6 VTi/120 CP, special pentru a experimenta vârfurile de tehnologie din gamă.

Primele impresii sunt pozitive, atât în cazul benzinei cât și la diesel, dar ele sunt mai puțin relevante în contextul pieței actuale, dată fiind capacitatea mare și prețurile pe măsură. Foarte probabil cele mai căutate motoare vor fi cele de 1.4 l VTi/95 CP și 1.4 HDi/68 CP, ambele cu un raport preț/performanțe superior fraților mai mari. Veștile bune se continuă și vis-a-vis de comportamentul dinamic general al mașinii, grație unui șasiu modificat și a greutății totale reduse considerabil. În timp ce vechiul 207 se remarca exclusiv în materie de confort, fiind destul de greu de strunit atunci când forțai nota, acest 208 este considerabil mai agil. Nu vorbim neapărat despre sportivitate în sensul ei clasic, cât despre o coerență sporită în reacții și un plus de siguranță.

După cum am precizat și la începutul articolului, Peugeot vrea ca 208 să devină noul etalon al segmentului, dar asta va rămâne la latitudinea clienților. Ce este de necontestat este că, după RCZ, 208 este cel mai bun Peugeot pe care l-am condus în ultimii ani.

Date tehnice: Peugeot
208
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.4 VTi
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1070/1590
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 3960/1740/1460
Ampatament
Volum portbagaj [l] 285 ()
Motor si transmisie
Tip motor 1.4 VTi
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 1397
Sistem alimentare injectie multipunct
Putere max. [kW(CP)/rpm] 70(95)/6000
Cuplu max. [Nm/rpm] 136/4000
Cutie de viteze Manuala/5
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 188
0-100 km/h [s] 10.5
Consum urban/extra/mixt 7.5/4.5/5.6
Emisii CO2 [g/km] 129

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top