Legendarul pilot Stirling Moss a decis să iasă la pensie la o vârstă impresionantă: 88 de ani. Sir Moss este văzut ca fiind cel mai bun pilot care nu a câștigat niciun titlu în Formula 1.
Fiul lui Stirling Moss a făcut anunțul pe site-ul său, scriind că tatăl său, pilotul care a alergat în Formula 1 între 1951 și 1961, adjudecându-și 16 victorii”, “se va retrage, în sfârșit, pentru ca el și mama să aibă parte de odihna binemeritată și pentru a petrece mai mult timp alături de familie.”
Britanicul Moss a obținut prima victorie chiar în Marele Premiu al Marii Britanii în 1955, atunci când l-a învins pe colegul de la Mercedes, Juan Manuel Fangio, la volanul unui W196 cu numărul de competiție 12. Cele două monoposturi Mercedes trecut atunci primele linia de sosire.
Deși are vitrina plină de trofee, Stirling Moss nu a câștigat niciodată un titlu mondial în Formula 1. În schimb, a fost vicecampion de nu mai puțin de patru ori, iar de trei ori a terminat sezonul pe locul 3.
Moss se laudă și cu o victorie răsunătoare în cursa de 1000 de mile, Mille Miglia, din 1955, pe care a câștigat-o la volanul unui Mercedes-Benz 300 SLR. În sezonul următor, Moss a câștigat la clasa sa celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans, concurând cu un automobil Aston Martin DB3S.
Chiar și după ce a renunțat la a mai concura în competiții oficiale, Moss a rămas în anturajul echipelor cu care lucrase, participând la diverse evenimente demonstrative. În 2010, la 80 de ani, Moss s-a ales cu fracturi la glezne în urma unui accident domestic și, deși a trecut printr-o perioadă de recuperere anevoioasă, nici chiar acest incident nu l-a ținut departe de circuite prea mult timp.
Britanicul de legendă își vede astăzi numele scris pe o serie de mașini de colecție, cum ar fi Mercedes-AMG SLR Sitrling Moss, produs în ediție limitată în 2009 și Lister Jaguar Knobbly Stirling Moss Editions. Fiecare dintre acestea costă, în zilele noastre, aproximativ un milion de euro.