Lewis Hamilton, din nou campion mondial în Formula 1

Pilotul Mercedes-AMG PETRONAS Motorsport Lewis Hamilton este noul Campion Mondial, la o săptămână după ce echipa sa și-a adjudecat titlul la Constructori. Britanicul a terminat al 9-lea, dar a fost suficient, pentru că principalul său rival, Sebastian Vettel, de pe locul al 4-lea, nu a luat suficiente puncte pentru a-i putea bloca sărbătoarea.

Sesiunea de calificări nu fusese deloc una propice pentru monoposturile Mercedes, care porneau în Marele Premiu al Mexicului din linia a doua a grilei de start. Și ca și cum nu era suficient, Lewis Hamilton a intrat în coliziune cu cel plecat din pole position, Sebastian Vettel, iar cei doi au fost nevoiți să treacă pe la boxe pentru a-și cosmetiza mașinile și au ieșit pe ultimele poziții.

Lewis Hamilton Mexico (1)

“M-a lovit intenționat”, s-a plâns Hamilton echipei sale. Dar neamțul era deja ocupat cu propriul său război cu Felipe Massa, care l-a forțat să iasă de pe circuit pentru a evita o nouă coliziune.

Între timp, Max Verstappen, plecat de pe poziția a doua, se distra în fruntea plutonului, iar Valtteri Bottas, care abia scăpase din haosul provocat în fața lui, îl vâna din urmă. Colegul lui Max, Daniel Ricciardo, a încheiat din nou cursa mult prea devreme, din cauza unei defecțiuni a turbinei.

Lewis Hamilton Mexico (4)

Având deja un avans de 13 secunde, Max a fost rugat de echipa sa, în repetate rânduri, să nu mai forțeze, după ce inginerii au observat că deja câștiga o secundă pe tur în fața lui Valtteri Bottas. Olandezul în vârstă de 20 de ani, amuzat de situație, și-a cerut iertare că nu poate merge mai încet.

Cu două tururi înainte de final, Lewis Hamilton a fost pus din nou în pericol, într-un duel cu Fernando Alonso, iar monoposturile lor s-au atins.

Lewis Hamilton Mexico (7)

Max Verstappen a obținut cea de-a treia victorie a sa în Formula 1, în timp ce Valtteri Bottas a trecut al doilea linia de sosire. De pe 9, Lewis Hamilton a sărbătorit cel de-al patrulea titlu Mondial,, devenind cel mai titrat pilot britanic din Formula 1.

Hamilton s-a oprit în fața fanilor pentru un discurs, înainte de baia de șampanie de pe podium și de la standul echipei sale.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top