Lexus RX 450h, echipat cu a doua generaţie a tehnologiei Lexus Hybrid Drive, este primul SUV cu consum şi emisii de clasă compactă.
Anul 2009 a adus pe piață cel mai reuşit model cu alimentare duală, benzină-electric, Lexus RX 450h. Noţiunea de vehicul hibrid (propulsat cu ajutorul energiei electrice simultan cu motorul tradiţional pe benzină) a devenit un must have al acestui secol.
Lexus RX 450h este cel mai bun exemplu de inovaţie din domeniul automobilelor ajunsă într-un stadiu foarte avansat, care permite, in acelasi timp, performanţe greu de egalat și un consum de carburant mic, comparabil cu acela al unui autoturism de oraș. Propulsia electrică se bazează pe două motoare – unul amplasat pe axul faţă, celălalt pe spate.
Practic, cele două acţionează în diferite combinaţii, serial sau paralel, în funcţie de solicitările maşinii. Puterea dezvoltată este de 299 CP, din care 249 sunt generaţi de motorul V6, iar restul sunt obţinuţi cu ajutorul motorului electric.
Lexus RX 450h – Un altfel de SUV
Cuplul total al maşinii provine din valorile de 317 Nm – motor combustie, plus 335 Nm şi 139 Nm motoare electrice faţă/spate. Interesant este că tracţiunea integrală nu este una obișnuită, puntea spate fiind acţionată exclusiv de motorul electric. Bateria ce asigură energia celor două motoare (plasată sub scaunele din spate) a fost îmbunătăţită, având acum 650 V, curentul fiind convertit apoi, pentru utilizare, din curent continuu în curent alternativ.
Toate activităţile grupului motor-propulsor sunt controlate de o unitate centrală sofisticată, care cântăreşte acum 22 kg, mai puţin decât la generaţia anterioară. RX 450h a adus o nouă suspensie spate cu braț dublu pentru a stabili standarde ridicate de manevrabilitate. Oferind confortul la viteze mari și stabilitatea unei limuzine premium, modelul combină agilitatea și manevrabilitatea în curbe cu performanțele de stabilitate și tenacitatea off-road ale unui vehicul echipat cu tracțiune integrală.
Disponibil și în România RX 450h, este disponibil și în România de la 61.000 euro TVA inclus, echiparea de bază fiind una extrem de bogată comparativ cu concurenţa.