Guvernul a anunțat lista țărilor pentru care nu se mai aplică carantina la sosirea în România. Lista cuprinde 32 de țări din Europa și 12 țări din afara Europei și a fost întocmită prin raportare la rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 locuitori. Lista va fi actualizată periodic.
Guvernul a emis astăzi hotărârea nr. 34 privind stabilirea listei țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European și a listei țărilor terțe pentru care nu se aplică recomandarea de instituire a
măsurilor de izolare/carantină asupra persoanelor care sosesc din acestea în România
Având în vedere recomandarea Consiliului Uniunii Europene cu numărul 2020/0134
(NLE) privind restricția temporară asupra călătoriilor neesențiale către UE și posibila
eliminare a acestei restricții, luând în considerare analiza efectuată de Institutul Național de Sănătate Publică
privind evoluția situației infecțiilor SARS-CoV-2 în statele UE, Spațiului Economic European
și în statele terțe întocmită prin raportare la rata cumulată de incidență a cazurilor noi de
îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori,
în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării
graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la
nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004
privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și
completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art.
43 alin. 1, art. 44 alin.2 și 3, art. 45 alin.1 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l)
2 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de
Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
15/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) adoptă prezenta hotărâre:
Art.1 (1) Se aprobă lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic
European pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care
sosesc în România din acestea, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă lista țărilor terțe pentru care nu se recomandă intrarea în
izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexa nr.
2 la prezenta hotărâre.
Art.2 În aplicarea prevederilor hotărârii nr. 33 din 02.07.2020 a Comitetului
Național pentru Situații de Urgență, zborurile suspendate către și din țările prevăzute la
art. 1, se reiau începând cu data de 07.07.2020.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor
componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
Astfel, zborurile către și din aceste țări se reiau din data de 7 iulie 2020.
În acest moment rata de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire în ultimele 14 zile raportată la 100.000 locuitori este mai mică decât în România.
Pe baza acestui criteriu, a ratei de îmbolnăviri noi în ultimele 14 zile raportată la 100.000 locuitori, lista va fi actualizată periodic.
Iată în continuare lista țărilor din UE și Spațiul Economic European pentru care nu se mai aplică carantina la sosirea în România
1. BULGARIA
2. MONACO
3. CROAȚIA
4. REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI AL
IRLANDEI DE NORD
5. CEHIA
6. POLONIA
7. AUSTRIA
8. ISLANDA
9. ELVEȚIA
10. SPANIA
11. FRANȚA
12. BELGIA
13. GERMANIA
14. SLOVENIA
15. DANEMARCA
16. ȚĂRILE DE JOS
17. ITALIA
18. NORVEGIA
19. SLOVACIA
20. IRLANDA
21. LIECHTENSTEIN
22. GRECIA
23. CIPRU
24. FINLANDA
25. MALTA
26. LITUANIA
27. UNGARIA
28. ESTONIA
29. LETONIA
30. ANDORRA
31. INSULELE FEROE
32. VATICAN
Există și o listă a țărilor din afara UE.
1. CANADA
2. MAROC
3. ALGERIA
4. AUSTRALIA
5. RWANDA
6. URUGUAY
7. JAPONIA
8. COREEA DE SUD
9. GEORGIA
10. NOUA ZEELANDĂ
11. TUNISIA
12. THAILANDA