Mercedes-Benz Vision EQS anticipează cerințele viitoare din industria auto. Limuzina electrică de lux este o declarație a luxului, confortului și rulării autonome.
Conceptul deschide o nouă dimensiune a luxului. Mercedes îi trece în cont forme sculpturale și o prezență impresionantă.
Conceptul vine cu faruri DIGITAL LIGHT, fiecare integrând câte două module holografice, care, împreună cu centura luminoasă care înconjoară mașina, permite variații nelimitate de iluminare. 229 de stele iluminate formează banda luminoasă din partea posterioară.
Mașina comunică în permanență cu mediul înconjurător. Grila frontală include 118 LED-uri, care creează efecte tridimensionale.
Cabina conceptului este inspirată de yacht-urile de lux. Bordul, consola centrală și cotierele par să plutească deasupra podelei.
În marșul său către un viitor sustenabil, Mercedes-Benz folosește la interior microfibră DINAMICA realizată din sticle de plastic reciclate. Tot din plastic reciclat, dar de această dată din cel adunat de pe fundul oceanelor, este realizat și materialul care îmbracă plafonul.
Ecranul de mari dimensiuni, care ocupă aproape toată consola centrală, este ușor înclinat, anticipând conceptul interior al viitoarei generații a limuzinei Clasa S, așa cum ați văzut deja în paginile revistei AutoExpert.
Două motoare electrice amplasate pe cele două punți îi asigură mașinii o putere de 350 kW și un cuplu de 760 Nm. conceptul aleargă de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 4,5 secunde. Bateria cu o capacitate de aproximativ 100 kWh se încarcă în mai puțin de 20 de minute până la 80% din capacitate. Modelul poate rula până la 700 de kilometri între două încărcări, în ciclul WLTP.