Apar locuri de parcare în sectorul fără locuri de parcare. Peste 180 de astfel de locuri vor fi disponibile în cartierul Drumul Taberei din Sectorul 6.
Noua parcare se construiește pe Aleea Romancierilor, între Bulevardul Timișoara și Drumul Taberei, anunță Primăria Sectorului 6. Noul parcaj va avea o capacitate de peste 180 de locuri și va ocupa o suprafață de 4.500 m2. Finalizarea lucării este programată pentru luna august a acestui an.
„Construirea acestei noi parcări de reşedinţă, alături de celelalte măsuri de sistematizare a circulaţiei în Cartierul Drumul Taberei, va contribui la o mai bună fluidizare a traficului”, susține Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate. Cât costă recuperarea?
Vin vești bune și pentru locuitorii unui alt cartier supraaglomerat, Militari, aflat tot în sectorul 6. Pe strada Muniției și pe strada Pirotehniei FN, până la sfârșitul acestei luni, vor fi construite parcări care vor putea primi până la 50 de vehicule.
Aproximativ 41.000 de locuri de parcare amenajate, rezervate reședințelor, sunt disponibile, la ora actuală, în Sectorul 6.
Noile spații pentru parcarea autovehiculelor vor putea fi folosite de riverani, prin contract de închiriere. Ce trebuie să faci pentru a obține un loc de parcare, vezi pe www.floteauto.ro.
Citește și: