Logo nou pentru Opel

Logo Opel nou

Germanii de la Opel au prezentat noua emblemă a mărcii. Logo-ul Blitz are un design revizuit și reinterpretat și va fi regăsit pe modelele mărcii începând din 2024.

Opel și-a prezentat noul logo al mărcii. Marca germană, parte din Grupul Stellantis, va folosi începând din 2024 un logo reinterpretat. Fulgerul din logo-ul Opel are acum un design nou și va face parte din busola Opel, unul din elementele centrale de design ale mărcii. Fulgerul – sau “Blitz” în limba germană – este strâns asociat cu electricitatea și este emblema perfect pentru a simboliza abordarea Opel față de era electromobilității.

Opel Blitz

“Blitzul nostru este mai relevant ca niciodată. Nu numai că simbolizează angajamentul nostru față de democratizarea inovației și a mobilității, dar transmite, de asemenea, angajamentul nostru de a deveni o marcă complet electrică în Europa până în 2028. În acest an, vom avea deja 15 modele electrificate în portofoliu și putem spune cu mândrie că Opel este electric”, a declarat Florian Huettl, CEO al Opel.

Logo Opel nou

Logo Opel nou

Constructorul auto german va introduce treptat noul logo “Blitz” în portofoliul său de produse în următorii ani, iar primul vehicul de serie va folosi noua emblemă în 2024. Cu toate acestea, directorul general Opel, Florian Huettl, a anunțat că noua emblemă va fi prezentă în mod proeminent încă din acest an. “IAA Mobility este unul dintre cele mai mari saloane auto din lume și, prin urmare, locul perfect pentru a prezenta cu mândrie unui public larg, internațional, noul nostru logo “Blitz”. În plus, avem planificată și o surpriză. Vizitatorii standului Opel la Salonul Auto de la Munchen vor fi încântați”, a spus el.

După trecerea în Grupul PSA, Opel și-a schimbat imaginea de marcă la finalul anului 2020, precum și limbajul de design, primul model creat în noul stil fiind Opel Mokka.

Via Opel

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top