Un model nou, care va fi lansat anul viitor, va beneficia de tehnologia EtelligentReach. Aceasta promite o autonomie crescută cu 30%.
E simplu să arunci cu cifre bombastice. Iar a crește autonomia unui vehicul electric cu 30% e un lucru extrem de complicat, mai ales că producătorii optimizează continuu sistemele de rulare, cu progrese mult mai mici. Dar când cifrele sunt lansate de către cel mai mare producător de subansambluri auto din America de Nord, avem motive să nu ne îndoim de ele.
EtelligentReach ajunge cu 30% mai departe
Magna a dezvoltat (și continuă să dezvolte) un sistem se propulsie numit EtelligentReach. Acesta este un sistem complet, ce conține două motoare electrice, invertoare și cutii de viteze, precum și un software avansat. Ultimul va coordona sistemele pentru a conlucra mult mai eficient. Mai exact, cu 30% mai eficient. Sistemul va fi prezentat în premieră la CES 2022 și va fi montat pe un model electric nou, ce va fi lansat anul viitor. Nu a fost precizat modelul, iar în fotografiile canadienilor apare un Jaguar I-Pace, pe care EtelligentReach este testat.
Magna a făcut și o predicție clară: sistemul este capabil să ofere până la 90 de mile în plus (145 km), o valoare excepțional de mare, în special pentru cei care au de străbătut rute lungi.
Dar, pe lângă eficiența crescută, EtelligentReach va oferi și o dinamică îmbunătățită. Are integrat un sistem torque vectoring longitudinal, capabil să crească stabilitatea pe viraje cu 10%.
➡ Transmisia CVT Bosch pentru vehicule electrice 💡
Magna a dezvoltat și a prezentat la CES 2021 inclusiv un sistem de electrificare a pickup-urilor. Este un sistem plug-in, cu motoare electrice integrate în punți. Acesta permite producătorilor de pickup-uri să dezvolte modele electrice și hibrizi plug-in fără a schimba structura mașinii. Un proces rapid, ieftin și care menține sarcina utilă și capacitatea de tractare. Sistemul dezvoltă 161-335 CP.
via Magna