Mai vine un SUV Kia. La doi ani de când sud-coreenii au lansat Stonic, aceștia pregătesc un SUV de oraș, care va avea la bază noua generație Ceed, anunță britanicii de la Autocar. Mașina ar putea vedea lumina zilei în vara viitoare.
Autocar anunță că viitorul SUV Kia se va numi Kia XCeed. Denumirea a fost înregistrată de asiatici încă din primăvara anului 2017. Mașina ar putea fi prezentat oficial la începutul lunii martie, la primul salon european al anului, programat la Geneva.
Cât costă Kia ProCeed și Ceed GT în România?
Prototipul XCeed a fost deja surprins în teste, în condiții de iarnă, dar Kia obișnuiește să îmbrace mașinile în prelate, în locul obișnuitului camuflaj, astfel încât formele automobilului sunt aproape imposibil de ghicit. Putem identifica însă, garda mai mare la sol ca aceea a hatchabck-ului Ceed, care ar putea fi însoțită de protecții din plastic pe aripi și jante de dimensiuni mai mari, bare pe acoperiș și o parte posterioară mai robustă.
Crossover-ul va prelua gama de motorizare a fraților cu nume de familie Ceed. Astfel, viitorii posesori vor avea de ales între motoarele 1.2 GSL, 1.0 T-GDi, și, pentru cei care preferă diesel, 1.6 DSL. Sunt șanse mici ca tracțiunea integrală să fie disponibilă în gama viitorului SUV urban.
Mai multe fotografii pe www.4x4suv.ro
Viitorul SUV ar urma să fie poziționat în gama constructorului asiatic între Sportage și Stonic, ca rival pentru T-Roc de la Volkswagen, și va fi cel de-al patrulea membru al familiei Ceed, după hatback-ul cu cinci uși, break și versiunea shooting brake, ProCeed, ambele prezentate în septembrie 2018. Mașina va ajunge în showroom-uri spre finele anului.
Sursă foto: Autocar.co.uk.