MARILE CASE OROLOGERE NAVIGHEAZĂ PE MĂRILE LUMII

Este toamna și gândurile noastre se îndreaptă cu nostalgie către mare. Lucru valabil, nu spunem o noutate,
și în cazul celor mai importante branduri din industria ceasurilor, care dedică, an de an, piese speciale sau colecții iubitorilor de aventură pe oceanele lumii și care au ales întrecerile dedicate navigatorilor drept platformă de promovare.

56-59 ceasurifgfg-web

Legătura dintre Ulysse Nardin și mare nu se măsoară în ani, ci în secole, pentru că această Casă a realizat încă de la înființarea sa, în 1846, instrumente de precizie dedicate navigatorilor.

Ajuns la venerabila vârstă
de 170 de ani, brandul din Le Locle, intrat sub patronajul Grupului Kering în 2014, se numără astăzi printre cele mai importante ale lumii orologeriei și își încântă admiratorii prin intermediul pieselor care au ajuns să înglobeze în proporție de 99% (remarcabilă cifră) mecanisme realizate in-house.
Să ne întoarcem însă la mare. Sau, mai exact, la una dintre seriile dedicate acesteia, Colecția Marine, care, iată, împlinește anul acesta două decenii.

Ei bine, pentru a celebra evenimentul, Ulysse Nardin a prezentat la Baselword Marine Chronograph Annual Calendar, un cronograf cu o carcasă de 43 de mm – în variante din aur roz sau oțel – cu un mecanism automatic inovativ, calibrul UN-153. O piesă care, dacă este să-i cităm pe specialiștii din presa internațională, a avut darul să uimească audiența celebrului eveniment dedicat industriei orologere și să probeze din nou capacitatea creativă a Casei. Una care, merită amintit, a completat demersul tributului adus mării și cu noul Grand Deck Marine Tourbillon, dar și cu ceasurile din tradiționala Clasic Collection, cunoscute pentru velierele reproduse pe cadranele exemplarelor din seriile limitate.

IWC
Portugieser Yacht Club Worldtimer IW3266 este de un real ajutor navigatorilor, oferind indicații despre cele 24 de fusuri orare și UTC (Universal Time Coordinated), astfel că poți avea mereu indicația perfectă legată de ora locală, chiar și atunci când ești în postura de a trece International Date Line. Pentru a face mai bine diferența dintre zi și noapte, inelul cu cele 24 de ore este divizat în zone negru/alb sau albastru/ alb.

 

56-59 omega ceasuri-web

 

 

Omega
Seamaster Planet Ocean 600M Master Chronometer „Chocolate” are o carcasă de 39,5 mm, fiind mai mare decât precedentele modele, dar este mult mai subțire. Demn de remarcat este faptul că pentru prima dată în seria Planet Ocean a fost folosit aur Sedna™ de 18 K, care a fost combinat, după cum arată și numele, cu ceramică de culoarea ciocolatei.

 

 

 

Rolex

56-59 ceasuri-web
În urmă cu un an, la Baselworld, Yacht-Master 40 era prezentat în versiunea cu o carcasă de 40 de mm, mecanism calibrul 3135 și brățară Oysterflex. În acest an gama a fost îmbogățită cu versiuni cu carcasă din aur roz, Everose 18 K, și cu variante de cadran auriu sau ciocolatiu, cea din urmă confirmând faptul că reprezintă una dintre opțiunile la modă pentru marile Case orologere.

Breitling

Breitling Superocean 44 Special face parte din seria ceasurilor de tip aviator în alb și negru și a atras imediat comentariile pozitive ale specialiștilor prin faptul că indecșii săi mari, luminiscenți, sunt vizibili la o adâncime de 1.000 de metri. Aceasta este și valoarea maximă până la care este garantată etanșeitatea. Demn de remarcat este faptul că pentru a se reuși un astfel de rezultat, o valvă de siguranţă asigură egalizarea diferenţelor de presiune dintre interiorul şi exteriorul ceasului.

Bremont

56-59 bremontceasuri-web
Bremont celebrează implicarea sa în America’s Cup cu o colecție specială care conține patru referințe diferite (dar nu noi). Bremont AC I și Bremont AC II sunt dedicate ediției din 2017 a întrecerii, iar alte două, mai sportive, Bremont Oracle I și Bremont Oracle II au fost concepute pentru a celebra colaborarea cu campioana en-titre, Oracle Team USA.

 

Breguet

Abraham-Louis Breguet a fost numit de Ludovic al-XVIII-ea, în secolul 19 (anul 1815), Ceasornicarul Marinei
Regale franceze. Două sute de ani mai târziu, marca ce poartă numele marelui orologier onor56-59 breguetceasuri-webează această moştenire prin crearea unei ediții „Breguet Marine Chronographe” care este limitată simbolic la 200 piese. Ceasul are o carcasă de 42 de mm diametru, este rezistent la apă până la adâncimi de 100 de metri, iar pe cadranul
său remarcăm alături de sigla Breguet datele de referință, 1815- 2015.
Producătorul elvețian a lansat un nou model Freelancer pentru a celebra parteneriatul cu echipa de yachting Realteam care evoluează în D35 Trophy și GC32 Racing Tour, realizat ca un omagiu pentru fondatorul companiei, care a fost membru al Geneva Yacht Club.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top