Acesta este al doilea Maserati hibrid și, în același timp, al doilea Maserati cu 4 cilindri de stradă din istorie. Maserati Levante Hybrid pornește de la 82.229 euro în România.
Acum câteva luni, Maserati a lansat Ghibli Hybrid, primul model hibrid și cu 4 cilindri cu tridentul pe capotă. Acum, a sosit timpul pentru al doilea. Maserati Levante Hybrid are același sistem de propulsie ca și Ghibli Hybrid și pornește în România de la 82.229 euro cu TVA inclusă.
Motorul pe benzină este, în principiu, același 2 litri turbo pe care îl regăsim și pe Giulia, și pe Stelvio. Sunt, totuși, câteva diferențe. Printre ele, adăugarea unui starter-generator, pentru a-l face mild hybrid, și a unui compresor electric, care permite creșterea puterii la 330 CP, fără a pierde finețea la accelerare. Teoretic, nu îi lipsește nimic față de V6-le pe benzină, care acum are 350 CP, iar până nu demult, dezvolta (întâmplător?) 330 CP.
Cuplul dezvoltat este de 450 Nm la 2250 rpm. Astfel, viteza maximă atinge 240 km/h, iar accelerația 0-100 km/h durează 6 secunde, cu 0.9 s mai rapid decât versiunea Levante Diesel. Consumul mediu, de 10,2 l/100 km în ciclu WLTP, este cu 18% mai mic decât la V6 aspirat.
Durata livrărilor este de maxim 3 luni de la plasarea comenzii.
Detaliem tehnica lui Maserati Levante Hybrid mai jos
Pentru propulsia hibridă, inginerii de la Maserati au ales un motor care și-a dovedit deja virtuțile: propulsorul turbo de 2 litri, cu injecție directă, de pe Giulia și Stelvio Veloce. Motorul ascunde o tehnică interesantă, ce include un singur ax cu came, care controlează electrohidraulic supapele, printr-un sistem MultiAir. Acesta variază timpii de deschidere și închidere ai supapelor de admisie și cursa acestora și sincronizează mișcarea lor de translație cu cea de rotație a celor doi arbori de echilibrare, lucru esențial pentru o funcționare fără vibrații.
➡ Accesează aici pagina de produs! 💡
Apoi, au adăugat acestei opere de artă un motor-generator antrenat prin curea (BSG), care, la decelerări, recuperează energia, stocând-o într-o baterie Li-Ion plasată sub portbagaj. Dincolo de faptul că pornește motorul lin și ajută la accelerații datorită celor 5 kW pe care îi produce, alimentarea la 48 V îi permite să antreneze și un compresor electric. Acesta „umple“ golul turbo și garantează cuplu la turații mici, când turbocompresorul clasic nu oferă o presiune corespunzătoare. Astfel, a fost posibilă montarea unui turbocompresor mare, fără a avea o lipsă de putere la turații scăzute și un gol turbo semnificativ, obținându-se o putere maximă de 330 CP, față de 280 la motorul inițial.
Astfel, au trebuit modificate piesele mecanismului motor și a fost adoptată o nouă unitate ECU Bosch, Maserati susținând că s-au păstrat puține piese de la motorul original. Sigur, dimensiunile fundamentale, printre care alezajul și cursa, au rămas neschimbate, așa că piesele sunt fabricate pe aceleași linii ale uzinei de la Termoli, precum cele ale motoarelor Alfa Romeo.