Maserati a anunțat că va eliminat motorul V8 din oferta modelelor sale. Pentru a marca acest moment, constructorul italian oferă o serie limitată numită Trofeo Zeda pentru Levante, Ghibli și Quattroporte.
Maserati va renunța oficial la motorul V8 Twin-Turbo de 572 CP la finalul anului 2023. Ca parte a drumului către electrificarea mărcii din Modena, clasicul propulsor care face parte din oferta mărcii încă din 1959 va fi eliminat din gamă. Pentru a marca acest moment, Maserati a ales Motor Valley Fest, un eveniment găzduit de orașul Modena, pentru a prezenta o ediție specială a modelelor sale cu motor V8.
Pentru clienții care vor să colecționeze ultimele modele Maserati cu motor V8, marca cu trident a prezentat versiuna Trofeo Zeda, disponibilă pentru modelele Levante, Ghibli și Quattroporte. Modelele din seria specială Trofeo Zeda se remarcă prin caroseria vopsită în nuanțe diferite.
Încă din 1959, când Maserati 5000GT a devenit primul model cu puternicul V8 de 3.8 litri, peste 100.000 de unități au fost fabricate și vândute cu un motor în opt cilindri.
Ca parte a celebrării motorului Maserati V8, cele mai noi serii limitate din gama Maserati Trofeo, Ghibli 334 Ultima și Levante V8 Ultima, vor fi dezvăluite la Goodwood Festival of Speed în iulie 2023.
Maserati va deveni o marcă complet electrică până în anul 2030. Maserati GranTurismo Folgore – primul model 100% electric din istoria mărcii, cât și Grecale Folgore – primul SUV complet electric, sunt modelele care anunță această tranziție. Tridentul și-a creat deja un rol de pionierat, conform ADN-ului său. Fiecare model din gama Maserati va fi disponibil într-o versiune electrică până în 2025.
Via Maserati