În Statele Unite, o mașină de pompieri implicată într-un accident a ricoșat într-o stație de alimentare unde, după ce a smuls o pompă, a declanșat un incendiu în benzinărie.
Pățania îmi amintește de bancul ăla cu salvarea care lovește un pieton: ”mare noroc ai avut că te-a lovit o salvare”! În cazul de față, pietonul era un SUV Lincoln Navigator. Și salvarea s-a transformat într-un vehicul pe măsura SUV-ului full-size: o autospecială de pompieri.
Aflată în misiune, aceasta a intrat în intersecție cu accelerația la podea. A urmat un impact cu SUV-ul venit din stânga. În urma lui, mașina de pompieri a ricoșat și, după ce s-a oprit într-o pompă de carburant, a declanșat un incendiu în benzinărie. În drumul ei, a mai ”racolat” un van. Nu e un Fiat Ducato, în ciuda aspectului, ci un Ram Promaster. Asta e sigla sub care Stellantis vinde Ducato peste Atlantic.
Incendiu în benzinărie: din vina cui?
Revenind la accident… a cui a fost vina? Evident a șoferului care conducea SUV-ul, am putea spune. Autospeciala avea luminile de avertizare pornite, deci putem presupune că și sirenele erau în funcțiune. Asta deși camerele de supraveghere ale benzinăriei înregistrează doar video. Însă, pe lângă factorul pur legal, intervine unul uman, de bun simț. Cât de repede poți intra într-o intersecție cu o mașină aflată în misiune? Sunt cazuri în care ceilalți șoferi nu aud sirenele, și nu te poți aștepta ca la orice intersecție să întâlnești un echipaj în misiune. E drept, și viteza SUV-ului era mare, prea mare pentru situația dată, mai ales că, dacă șoferul ar fi căscat ochii, n-ar fi ajuns să frâneze în ultima secundă.
Dar hai să translatăm scena în România. Aici, majoritatea mașinilor de poliție intră în intersecție pedal to the metal. Și nu vorbesc despre pompieri și salvări, care salvează vieți, ci despre polițiști. Unii dintre ei doar cu girofaruri, fără sirene, pe care le mai pornesc scurt la intrarea în intersecție.