Mazda a ajuns, luna aceasta, la o cifră impresionantă: 50 de milioane de mașini construite în Japonia. Constructorul nipon a sărbătorit evenimentul în cadrul unei ceremonii care a avut loc la uzina Hofu, aflată nu departe de centrul de producție din Hirsohima.
Cifra impresionantă a fost atinsă după 86 de ani și șapte luni de când Mazda a construit, la Hiroshima, primul său vehicul, unul cu trei roți, în 1931. A fost momentul pornirii într-o călătorie uluitoare. În 1960, a început producția lui R360 Coupe, un micro-mini care avea să devină prima mașină de pasageri a companiei.
Test drive Mazda MX-5 RF. Transformers, robot pe steroizi
La uzina Hofu, activitatea a demarat în 1982, funcționând în paralel cu uzina de la Hiroshima. Centrele de producție au beneficiat, de la bun început, de sisteme moderne, care au ajutat constructorul nipon să crească. Linii de asamblare capabile să dezvolte modele diferite, o inovație la acea vreme, a făcut din Mazda un producător auto competitiv, cu un portofoliu variat și foarte eficient.
În 2016 și 2017, compania a marșat pe dezvoltarea flexibilității producției de modele crossover și a creat un sistem care să poată răspunde rapid schimbărilor de cerere de pe piață. Tehnologiile implementate aici sunt transferate ulterior la centrele de producție de peste hotarele Japoniei.
Mazda speră să producă 1.660.000 de mașini anul acesta, ca parte a strategiei pe termen mediu Reforma Structurală Etapa a 2-a. Până la sfârșitul lui 2024, niponii intenționează să pună bazele unui sistem capabil să producă 2 milioane de unități anual. Producția unor vehicule cu tehnologii și design ultra-moderne este programată să înceapă în 2019.