Mazda- Accent dinamic

Mazda mizează pe dinamism într-un segment în care majoritatea clienților vizează poziția înaltă la volan și unghiurile perfecte pentru escaladarea bordurilor.

Împărțit în elementele sale constitutive, SUV-ul modern conține, cel puțin în teorie, particula Sport. Ce înțelege fiecare producător din acest concept, am descoperit în ultima decadă, perioadă în care SUV-urile de toate dimensiunile au apărut ca ciupercile după ploaie grație popularității în continuă creștere a segmentului, atât la nivel european, cât și mondial.

În mod logic, ideea de sportivitate aplicată SUV-urilor are limitări evidente, motiv pentru care mulți producători aproape că au renunțat din start la încercarea de a grefa particula dinamică în ADN-ul modelelor lansate recent. Mazda în schimb a ales să respecte reteța cu rezultate evidente în cazul lui CX-7, acum peste 7 ani și ceva mai recent cu CX-5.

Dacă în cazul primului model ideea de sportivitate era sinonimă cu propulsorul turbo de 2,3 l pe care mai toți colegii și-l amintesc invariabil din pricina opririlor constante la pompă, CX-5 a evoluat formula dinamică în direcția diesel. Înainte să intrăm în detalii, merită menționat faptul că SUV-ul compact CX-5 a trecut recent printr-un set de modificări pe care nu le vei repera cu ochiul liber deoarece au fost concentrate exclusiv în zona tehnică.

2

Vorbim în principal de elemente de suspensie optimizate, amortizoare, bucși și bare stabilizatoare cu scopul de a îmbunătăți rafinamentul la rulare. În mod evident, trebuie să fii un observator fin pentru a remarca acest plus dinamic și eventual să conduci versiunea precedentă.

Mazda mizează pe dinamism într-un segment în care majoritatea clienților vizează poziția înaltă la volan și unghiurile perfecte pentru escaladarea bordurilor.

Cum eu nu am avut ocazia să pun la cale acest experiment elaborat, rămân la concluzia primului test de acum trei ani când am apreciat latura dinamică plăcută obținută, din păcate, cu prețul confortului pe asfaltul denivelat. Aici merită menționat faptul că modelul de test era echipat cu jante pe 17“ și pneuri cu un talon foarte generos raportat la normele actuale ale segmentului și, cu toate acestea, fermitatea suspensiei nu a putut fi camuflată. Prin urmare, vă recomand să ocoliți jantele pe 18“.

Sunt sigur că se putea obține un compromis ceva mai reușit în materie de setare a suspensiei, dar chiar și așa, CX-5 rămâne un exponent important în segment prin modul inteligent în care a reușit să construiască un SUV care se manevrează cu dezinvoltura unei compacte.

În acest scenariu un rol important îl joacă atât masa totală redusă obținută grație tehnologiei SKYACTIV cât și motorul diesel de 2,2 l pe care îl consider un reper în categoria propulsoarelor consumatoare de motorină de această capacitate. Acum câțiva ani, când Mazda a anunțat că va produce un motor diesel cu un raport de compresie de 12:1, cel mai scăzut din industrie, am fost sceptic, dar realizarea japonezilor merită laude.

3

Unitatea ce poartă indicativul SKYACTIV-D este rafinată, energică inclusiv la turații inferioare și, cel mai important, foarte economică. În timpul testului am reușit un consum de 7 l/100 km cu mașina încărcată aproape de masa maxim admisibilă fără a apela la tehnici extreme de condus economic și cu un motor ce afișa doar 500 km la momentul plecării.

Accent dinamic

Prin urmare, cu două persoane și bagaje se poate obține un 5,5 l fără mari eforturi, o cifră impresionată pentru un SUV de dimensiunea lui CX-5. În cazul în care te interesează o cifră și mai mică, poți încerca transmisia manuală, ce, în teorie, îți oferă un control mai fin asupra resurselor motorului.

În cazul nostru, am avut la dispoziție versiunea automată cu șase trepte, cu un singur ambreiaj, o soluție coerentă și ideală în mediul urban, chiar dacă nu are reacțiile instant ale unor concurenți ce oferă soluții cu dubluambreiaj. În același timp, la 2.100 euro, Mazda cere o sumă comparabilă cu cea a concurenților, ce oferă o tehnologie mai nouă și sensibil mai performantă.

4

Revenind la habitaclu, modelul nipon punctează în topul segmentului, cu o ofertă de spațiu generoasă chiar și în configurația cu trei pasageri adulți pe banchetă. Alte bile albe apar și în dreptul  portbagajului, cu un volum standard de 505 l, ce poate fi suplimentat prin rabatarea ingenioasă a banchetei ce se pliază perfect plat printr-un sistem ce coboară șezutul aproape de podea.

Suprafața plană obținută facilitează încărcarea obiectelor de dimensiuni mari, din categoria aparatelor casnice, bicicletelor, iar rabatarea poate fi efectuată direct din portbagaj. Tot la capitolul interior își face apariția și o bilă gri, atunci când examinăm layout-ul general, destul de depășit ca design și construit din materiale plastice de o calitate medie.

Probabil că nu aș fi fost atât de vehement dacă nu aș fi condus recent noua Mazda3, o mașină a cărui interior îl face pe CX-5 să se simtă de-a dreptul nedreptățit. Până la un punct este normal ca modelul mai nou să fie mai reușit, dar diferența de preț dintre CX-5 și fratele său mai mic este apreciabilă, iar această diferență trebuie să aibă un ecou atunci când vorbim de imagine și calitatea percepută.

Cât despre configurația ideală pentru CX-5, oricât de banal ar suna, combinația diesel cu tracțiune integrală și echipare de mijloc (30.690 euro) este ideală pentru oricine vrea un SUV cu atributele dinamic, arătos, spațios și economic.

5

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top