Mazda intră cu CX-3 în segmentul crossoverelor de clasă mică şi o face cu mai mult stil decât rivalii săi, oferă şi tracţiune integrală şi motoare mai puternice, dar şi o calitate şi o echipare care vizează zona premium.
Primele impresii de la Barcelona.
Prezentat în toamna trecută la salonul de la Los Angeles, Mazda CX-3 este la fel ca şi fratele mai mare CX-5 un model global, construit pe o platformă uşor modificată a lui Mazda2. Mazda spune că 80% dintre componente sunt similare cu Mazda2. CX-3 intră într-un segment în plină expansiune care a crescut cu 56%, de la 401.515 unităţi în 2013 la 625.356 în 2014.
Mazda plănuieşte să vândă 150.000 unităţi CX-3 dintre care 38.000 în Europa.
De ce doar 38.000, când Renault a vândut 200.000 de Captur? Pentru că Mazda se poziţionează cu CX-3 spre zona premium, oferind altă calitate şi un nivel de echipare superior lui Renault Captur sau Peugeot 2008.
L-am întrebat de Jerome de Haan, şeful de PR al Mazda Europe, de ce CX-3 nu are o versiune de bază echipată cu motorul pe benzină de 1,5 litri şi 100 CP existent şi la Mazda3, care să poată concura cu modelele rivale Captur, 2008 sau Nissan Juke.
Răspunsul a venit tranşant: „Am considerat că pentru a întruni aşteptările potenţialilor clienţi şi a păstra nealterat spiritul Zoom-zoom nu putem oferi un motor mai mic de 2 litri”.
CX-3 nu face niciun rabat de la standardele Mazda. Toate tehnologiile Skyactiv sunt la bord, interiorul este de calitate şi designul exterior creează acea impresie de „wow”. Primul contact cu maşina e puţin şocant. Ca şi Mercedes GLA, CX-3 nu are proporţiile unui SUV dar designul îţi dă de înţeles de la prima privire că este vorba de un crossover. Înălţimea cu tot cu antenă este de 1.535 mm, iar garda la sol este de numai 15,5 cm.
Însă protecţiile negre de la roţi şi de la praguri, linia caroseriei care urcă progresiv spre spate, geamurile mici, consolele scurte, grila hexagonală a radiatorului cu marginea inferioară cromată şi farurile tăiate oblic, agresiv, în capotă, ce vin în prelungirea grilei, creează impresia unei maşini dinamice şi dezirabile.
CX-3 este disponibilă cu două motoare pe benzină aspirate de 2 litri cu 120 şi 150 CP şi noul turbodiesel de 1,5 litri şi 105 CP.
Motorul pe benzină de 120 CP este oferit exclusiv cu tracţiune faţă, cel de 150 CP exclusiv cu tracţiune integrală, în timp ce dieselul poate fi combinat şi cu 4×2 şi cu 4×4.
Cutia automată cu 6 trepte este disponibilă la toate versiunile, cu excepţia dieselului cu tracţiune faţă, livrat exclusiv cu transmisie manuală. Noi am condus versiunile 2.0 aspirat cu 120 CP şi 150 CP, ambele cu transmisie manuală şi dieselul cu tracţiune faţă şi cutie manuală.
Mazda a rămas fidelă motorului aspirat pe benzină, despre care spune că este mai economic în viaţa reală. Actualul ciclu NEFZ favorizează la măsurători motoarele turbo, dar în viaţa reală consumul motoarelor turbo creşte semnificativ în condus sportiv.
Această teorie ni s-a confirmat din nou la primul test cu CX-3. Pe un parcurs combinat de oraş, autostradă şi drum virajat, CX-3 2.0 150 CP cu tracţiune integrală şi cutie manuală a consumat 6,8 l/100 km, o valoare care demonstrează eficienţa motoarelor aspirate de la Mazda. Motorul este extrem de rafinat, urcă uşor în ture şi rămâne silenţios până la 6.000 rpm.
Ca orice motor aspirat, nu are aceeaşi vână ca un turbo sub 2000 rpm, dar de la 2000 rpm în sus trage vânjos şi dezvoltă puterea liniar şi plăcut. CX-3 2.0-120 CP/1.5D cântăreşte cu 175, respectiv 160 kg mai mult decât Mazda2 cu motorul pe benzină de 1,5 l/115 CP respectiv diesel de 1,5 litri, iar tracțiunea integrală aduce în plus încă 75 kg.
De aceea, caroseria a fost ranforsată suplimentar, rigiditatea caroseriei fiind sporită. 63% din oţelul folosit la caroserie este de înaltă rezistenţă. Trenul de rulare este mai suplu decât la Mazda2, fiind mai permisiv şi mai soft decât cel destul de rigid de la Mazda2.
CX-3 se conduce plăcut pe viraje, inerţia este redusă, iar comportamentul subvirator este previzibil.
Direcţia este precisă, oferă un feedback bun şi forţa în volan este mai mare, tipică pentru un model cu tentă sportivă. În ciuda oglinzilor exterioare foarte mari, zgomotul la vânt este redus chiar şi la viteze de 140 km/h.
Dieselul de 105 CP se caracterizează printr-un rafinament ieşit din comun, fiind la fel de silenţios şi de nobil ca şi fratele mai mare de 2,2 litri.
Nu impresionează printr-o forţă de împingere de invidiat, dar este la nivelul concurenţei de 1,5 litri şi 1,6 litri de pe piaţă. Impresionează în schimb prin liniaritatea răspunsului, prin felul în care pleacă de la 1500 rpm în sus şi prin rafinament şi silenţiozitate.
La drum lung, nici nu zici că eşti la volanul unui diesel. Iar pe un traseu similar cu cel parcurs cu modelul pe benzină dar mai muntos şi mai dificil, consumul înregistrat a fost de 5,7 l/100 km. Ca şi motorul de 2,2 litri, cel de 1,5 litri se caracterizează printr-un raport de compresie neobişnuit de mic de 14,8:1 (14:1 la 2,2 litri). Nu sunt adeptul cutiilor automate şi deşi Mazda are o cutie automată modernă cu 6 trepte aş opta pentru cea manuală datorită cursei scurte şi levierului mic, schimbările rapide şi precise amintind de MX-5. Iar CX-3 este în spiritul MX-5: atrăgătoare, tinerească, trendy.
Mazda declară că sistemul de tracţiune integrală e printre cele mai eficiente de pe piaţă, evitând orice patinare cât de mică a roţii. La conferinţa de presă de la lansarea lui CX-3, japonezii au prezentat un film comparativ între tracţiunea de la CX-3 şi cea de la Honda CR-V în care se vedea clar cum CR-V patinează pe ud la pornire în pantă în timp ce CX-3 pleacă lin.
Traseul de test a fost doar pe asfalt uscat şi în condiţii normale nu există diferenţe majore între tracțiunea faţă şi cea integrală, cum este cazul de exemplu la familia compactă de la Mercedes unde tracţiunea integrală ajută mult la îmbunătăţirea dinamicii prin diminuarea efectului subvirator.
Interiorul lui CX-3 este similar celui de la Mazda2.
Versiunile de la primele trei echipări au vitezometrul amplasat central, iar turometrul este mic în stânga şi destul de greu vizibil. Cele două echipări de top au
turometrul montat central şi vitezometrul digital, care este indiscutabil o soluţie mai bună. Ca şi la Mazda2, calitatea interiorului vizează zona premium.
La echiparea de top Revolution se remarcă inserţiile de imitaţie de fibră de carbon, tapiţeria de piele de pe scaune, de la mânerele interioare ale uşilor şi din zona centrală a bordului (prezentă şi la echipările medii). Plasticul de pe bord este tare, dar are o textură de calitate, iar finisarea este ireproşabilă şi dă impresia de soliditate.
Ergonomia postului de conducere este ideală. Mazda se laudă cu cea mai mare plajă de reglaj pentru scaunul şoferului (260 mm înainte-înapoi, 40 mm pe verticală, respectiv 45 mm pe verticală şi 50 mm în adâncime pentru volan). Poziţia de conducere este joasă şi scaunele, chiar şi cele de la echiparea Challenge în sus, oferă o susţinere foarte bună.
Centrala de comandă cu display tactil de 7 inch şi controller este intuitivă, iar sistemul de navigaţie este foarte rapid pentru acest nivel de preţ. Unic în această clasă, Mazda oferă la echiparea de top head-up display şi un sistem audio Bose cu 7 difuzoare special dezvoltat pentru CX-3.
Nu lipseşte la echiparea de top nici bateria completă de sisteme de asistenţă care include pe lângă sistemele uzuale şi pilotul automat adaptiv, asistentul la coliziune în oraş (funcţionează între 4 şi 30 km/h) şi în afara oraşului (funcţionează între 15 şi 145 km/h) şi sistemul de monitorizare a traficului din spate. Din păcate, majoritatea sunt oferite doar la Revolution Top.
CX-3 este un crossover de clasă mică şi spațiul interior trebuie judecat ca atare.
În spate, este ceva mai mult loc la cap şi la genunchi decât în Mazda2. Dacă în Mazda2, subsemnatul înalt de 1,82 metri loveam cu capul tavanul, la CX-3 mai am două degete până la tavan, iar la genunchi sunt tot două degete în plus.
Volumul portbagajului cuprins între 350 litri (cu tot cu spaţiul de sub podea) şi 1.260 litri este în limitele clasei. Însă spațiul de deasupra podelei este destul de mic. Sunt maşini de clasă mică care au portbagaje mai practice. CX-3 este oferită la preţuri comparabile cu Mazda3 dacă luăm în calcul versiunile 4×2.
Practic, poţi alege la acelaşi preţ între un crossover şi un hatchback. Pentru că versiunile 4×2 oferă suficientă tracţiune, favoritele noastre sunt cele două modele 4×2 cu 120 CP pe benzină şi 105 CP diesel, combinate cu a doua echipare Challenge, la 17.990 euro şi respectiv 19.790 euro.
DATE TEHNICE | Mazda | |||
---|---|---|---|---|
Model | Skyactiv-G 2.0/120 | Skyactiv-G 2.0/150 | Skyactiv-D 1.5 | Skyactiv-D 1.5 |
Motor/nr. Cilindri | L4, aspirat L4 | aspirat L4 | turbodiesel L4 | turbodiesel |
Cilindree (cmc) | 1.998 | 1.998 | 1.499 | 1.499 |
Putere max./turație (CP/rpm) | 120/6.000 | 150/6.000 | 105/4.000 | 105/4.000 |
Cuplu max./turație (Nm/rpm) | 204/2.800 | 204/2.800 | 270/1.600-2.500 | 270/1.600-2.500 |
Cutie de viteze | 6 trepte man./aut. | 6 trepte man./aut. | 6 trepte man. | 6 trepte man./aut. |
Transmisie | fa?? | integrală | față | integrală |
L/l/h (mm) | 4.275/1.765/1.535 | |||
Ampatament (mm) | 2.57 | |||
Volum portbagaj (l) | 350-1.260 | |||
Masă la gol (kg) | 1.155/1.195 | 1.235/1.265 | 1.2 | 1.275/1.295 |
Accelerație 0-100 km/h (s) | 9,0/9,9 | 8,7/9,6 | 10,1 | 10,5/11,9 |
Viteză maximă (km/h) | 192/187 | 200/195 | 177 | 173/172 |
Consum mediu (l/100 km) | 5,9/5,8 | 6,4/6,3 | 4,0 | 4,7/5,2 |
Emisii CO2 (g/km) | 137/136 | 150/146 | 105 | 123/136 |
Preț (euro cu TVA) | de la 15.290 | de la 22.990 | de la 19.790 | de la 24.190 |