Test drive Mazda MX-5 – Gheișa care dansează tango

Mazda MX-5 (4)

Născută la Hiroshima în 1989, Mazda MX-5 vine cu reputația unui automobil exploziv. Cel mai popular roadster din lume, de-a lungul celor patru generații, MX-5 a depășit, în aprilie, un milion de unități vândute. Este Mașina Anului 2016, Mașina cu cel mai bun design anul acesta și este cel mai premiat roadster din toate timpurile, cu 280 de trofee majore adjudecate în 27 de ani de viață. Gata cu cifrele, să trecem la treabă!

“S-ar putea să nu-ți placă mașina asta!”, mi-a spus toată lumea. “Este o mașină pentru bărbați. Este ușoară și agresivă, are direcția și accelerația într-un fel care nu le place femeilor.” Dar cred ca mi-au ascuns adevărul. Este de departe cea mai distractivă mașină sub 30.000 de euro pe care poți pune mâna. Când m-au avertizat că s-ar putea să nu-mi placă, nu m-au avertizat și că dă dependență.

Test Mazda MX-5
Foto: Bogdan Paraschiv

Mazda MX-5 are doar 1090 de kilograme. E mai ușoară ca o compactă de oraș și are un motor de nouă generație, de 2 litri, cu 160 CP și tehnologie SkyActiv. Unitatea îi dă celui de la volan senzația că se află în avion, la decolare. Nu vă faceți griji, Mazda, cu centrul ei de greutate coborât, se lipește de asfalt.

“Push the pedal to the metal”, spun americanii. O versiune în rime a expresiei “Apasă pedala până la podea”. Cu Mazda, nu e nevoie. MX-5 are mereu resurse și ai impresia că, oricât o forțezi, mașina poate să-ți dea și mai mult.

Test Mazda MX-5
Foto: Bogdan Paraschiv
“Las-o să danseze!”, mi-a spus toată lumea. “Plimb-o pe japoneză pe viraje și las-o să danseze! Să vezi ce tango știe!” Zis și făcut. Am dus-o pe gheișa Mazda MX-5 pe serpentine. Jur că am auzit tangoul din “Scent of a Woman”, cu toate viorile lui și acordurile de pian. Era sistemul audio Bose sau era motorul aspirat? Pariez pe cel din urmă. Iar cu mine în mașină nu erau nici compozitorul Carlos Gardel, nici actorul Al Pacino. Mazda dă dependență, dar nu și halucinații!

„Mergi cu acoperișul coborât!”, mi-a zis toată lumea. “E păcat să conduci o decapotabilă și să o ții acoperită!” Zis și făcut. Chit că am atras privirile mai ceva ca un brad de Crăciun în iulie. E frig în octombrie într-o mașină decapotabilă? Cu geamurile ridicate și căldura pornită, se creează un scut termic. Linia de echipare Revolution vine și cu scaune încălzite, așa că mi-a fost cald în mașină când termometrul arăta doar 12 grade.

Mazda MX-5 (1)
Foto: Bogdan Grigorescu

Da, este curent, dar e curentul de senzații tari, care îți face praf coafura și nici că-ți pasă!  Dar sigur îți va păsa de manichiura distrusă de sistemul de deschidere și închidere al acoperișului acționat manual, o soluție aleasă pentru a menține greutatea redusă a mașinii. Trebuie să tragi cu atenție de clapetă înainte de a împinge plafonul din pânză spre spate. Poate fi floare la ureche pentru un bărbat, dar o femeie va avea nevoie de multă forță dacă vrea să facă asta de la volan. E mai ușor când acoperi mașina, dar din nou, atenție mare la unghii!

  • Poziția joasă la condus
  • Accelerație incitantă
  • Frânare impecabilă
  • Design fascinant
  • Zgomotoasă la viteze de autostradă
  • Sistemul de deschidere al acoperișului poate să te lase fără manichiură
  • Spații minuscule de depozitare

Cu farurile ei triunghiulare, cu unghiul cel mai ascuțit spre interior, capota bombată și aplecată către grila de mari dimensiuni, Mazda vine cu look-ul fioros și captivant al unui supercar, dar și cu imaginea exotică și candidă a personajelor japoneze de manga. Partea posterioară este definita de linii senzuale, pure. Și pentru că am ajuns la spatele mașinii, iată o întrebare de baraj. Unde este butonul de deschis portbagajul? Nu vă faceți griji, nici hoții care ar vrea să atenteze la integritatea portbagajului nu l-ar găsi! Pentru a nu strica imaginea spatelui sexy de roadster pur-sânge, butonul a fost ascuns deasupra numărului de înmatriculare.

Test Mazda MX-5
Foto: Bogdan Paraschiv

Ce vezi din Mazda? Ca să vă faceți o idee, de la acea înălțime, un Volkswagen Golf vi se va părea un SUV. La manevrele de marșarier, acoperișul ridicat și tetierele vor ocupa cam un sfert din ceea ce vezi în oglinda retrovizoare. Dar până la urmă, MX-5 nu are nici patru metri (3.915 m), așa că până și senzorii de parcare punctează doar la impresia acustică.

Ce vezi în Mazda? Volanul subțire cu multe comenzi la îndemână, un display tactil de 7 inci, cu o navigație imprecisă, și mult plastic. Dar până la urmă, nici chiar cu linia de echipare Revolution, la 26.880 euro, Mazda MX-5 nu este o mașină de lux. În schimb, poziția joasă în scaunele din piele cu acele cusături contrastante, fucsia, îți dau sentimentul că ești la curse chiar și când pleci de la un semafor ca să te oprești la altul. Și chiar dacă ești atât de aproape de asfalt, nu trebuie să-ți faci griji că vei resimți toate denivelările drumului în coloana vertebrală, pentru că scaunele roadster-ului sunt poziționate exact între axe. Le vei simți, în schimb, în volan și în schimbătorul de viteze.

Test Mazda MX-5
Foto: Bogdan Paraschiv

Mazda MX-5 este deficitară la spații de depozitare. Nu există clasicul torpedou poziționat în fața pasagerului. Un compartiment la care este imposibil să ajungi fără să te răsucești într-o poziție nefirească se află între scaune, în partea posterioară.

În condițiile în care trag scaunul destul de aproape de volan, tot nu am loc să pun nici măcar geanta în spatele scaunului. Și din aceeași poziție, suporturile de pahare sunt imposibil de accesat fără să te cotorsionezi. Există posibilitatea montării unui suport în partea dreaptă a consolei, dar pasagerul va fi nevoit să își țină picioarele orientate spre portieră ca să nu îl lovească.

Mazda MX-5 (3)

Verdict AutoExpert

Este mașina care te face să-ți dai seama că ai un al șaselea simț. Un simț care se numește… MX-5. Bolid seducător de senzații tari, pe care îl conduci chiuind de bucurie, roadster-ul Mazda readuce în prim plan plăcerea resimțită la volan. Este impecabilă pe viraje și la frânare, dar tocmai pentru că știi că poate mai mult, s-ar putea să ți se pară plictisitoare în linie dreaptă.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top