McLaren 720S este primul supercar din noua gamă de mijloc Super Series a casei britanice. Înlocuitorul lui 650S are 720 CP și un design exotic ce omagiază legendarul McLaren F1.
Noul 720S umple spațiul dintre gama Sport Series (540C și 570S) și gama Ultimate Series, reprezentată de hypercar-ul P1, fiind, de asemenea, urmașul spiritual al primului McLaren lansat în era modernă, după resuscitarea brandului în 2011, MP4-12C. Noul model surclasează, însă, în ceea ce privește arsenalul de resurse inclusiv seria limitată 675LT.
Motorul montat central păstrează configurația V8 și supra-alimentarea cu două turbine, fiind o evoluție a unității bi-turbo de 3,8 litri anterioare. McLaren susține că peste 41% dintre componente sunt noi. Cilindreea a fost mărită la 4 litri, puterea maximă și cuplul urcând, de asemenea, la 720 CP și 770 Nm. Performanțele sunt și ele în progres: sprint de la 0 la 100 km/h estimat la 2,9 secunde și viteză de top de 341 km/h. Pragul psihologic de 200 km/h este atins în 7,8 secunde. Transmisia este automată, cu dublu ambreiaj și șapte trepte, roțile motrice fiind exclusiv cele posterioare.
Caroseria noului McLaren 720S apelează în continuare la soluția unei structuri monococă ultra-rigidă realizată din fibră de carbon. Ajunsă la a doua generație, aceasta este intitulată Monocage II și este mai ușoară decât în trecut, masa la gol a noului supercar britanic oprindu-se la 1.238 kg, cu 18 kg mai puțin decât în cazul unui 650S. Panourile exterioare ale caroseriei sunt construite din aluminiu. Șasiul adaptiv Pro Active Chassis Control System II și frânele ceramice sunt incluse în echiparea de serie.
Din orice unghi ar fi privit, McLaren 720S este o operă de artă. Dimensiunile exterioare, dar mai ales proporțiile sunt complet diferite de cele ale modelului anterior. Spatele este cu 28 mm mai lat, comparativ cu 650S, iar plafonul este cu 3 mm mai coborât. Lungimea măsoară 4,54 m. Aerodinamica a fost atent studiată, eleronul posterior escamotabil servind, împreună cu întreaga parte posterioară a caroseriei, drept frână aerodinamică.
Creat pentru a îndeplini rolul supercar-ului de zi cu zi, 720S vine cu soluții ingenioase, precum sistemul Noselift de mărire temporară a gărzii la sol pe puntea față sau ușile “dihedrale” de tip fluture, care se deschid în sus la un unghi de 80 grade. Alte detalii practice în viața de zi cu zi sunt montanții extrem de subțiri, ce promit eradicarea unghiurilor moarte.
Interiorul este capitonat integral cu Alcantara. Dincolo de scaunele tip scoică și de touchscreen-ul central dispus vertical ce amintesc de hypercarul P1, cu adevărat revoluționar este instrumentarul de bord rabatabil Folding Driver Display. Montat clasic, în spatele volanului, acesta se rotește în două poziții, afișând fie un display pe care sunt vizibile viteza, turometrul și martorii de bord, fie exclusiv un turometru digital cu iluminare LED, preluat parcă din universul Formulei 1.