CYVN Holdings a finalizat fuziunea dintre McLaren Automotive și start-upul britanic de lux Forseven, în cadrul unui nou grup, McLaren Group Holdings.
Legătura dintre cele două companii este compania de investiții CYVN Holdings, susținută de guvernul din Abu Dhabi, care a facilitat fuziunea ce va permite modelelor în curs de dezvoltare de la Forseven să ajungă pe piață sub emblema McLaren.
Această mișcare va permite ca McLaren să se extindă pentru prima dată dincolo de producția de supercaruri cu motor central și asigură viitorul mărcii, oferindu-i capitalul, tehnologia și resursele necesare pentru a intra în domenii ale pieței pentru care nu s-a putut finanța singură.
Astfel, Forseven va avea un acces mai ușor pe piață, iar McLaren va beneficia de posibilitatea de expansiune și de siguranța pe care le dorește, dar și de capacitatea de a concura mai bine cu mărci precum Ferrari, Lamborghini, Aston Martin și Bentley.

Noua companie McLaren Group Holdings va fi condusă de CEO-ul de la Forseven, Nick Collins, care a declarat: „Avem o oportunitate unică de a transforma McLaren într-o companie de talie mondială. Combinația dintre ceea ce a realizat McLaren și ceea ce Forseven a construit într-un timp scurt este incredibil de complementar. Împreună, credem că McLaren poate fi mai mult, poate face mai mult și poate oferi mai mult“.
Collins a fost anterior inginer senior la Ford și, ulterior, la JLR, unde a supervizat realizarea modelelor Defender și Range Rover.