Mașinile hibride sunt leneșe. Sunt anesteziate. Nu poți să te bazezi pe ele în depășiri. Idei împământenite de-a lungul timpului, după ce Prius-ul de la Toyota a fost lansat pe piață în 1997. Culmea, “zvonurile” au fost lansate de oameni care nu conduseseră niciodată un hibrid, dar știau – așa cum toți le știm pe toate – de pe net. Apoi producătorii de lux s-au apucat să facă mașini cu propulsie hibrid și au răsturnat valorile celor cu idei preconcepute. Așa că dacă ai de gând să fugi de acasă, fă-o cu mașina potrivită: Mercedes-Benz C 350 e. FOTO: Bogdan PARASCHIV.
Mercedes-Benz C 350 e arată ca un C-Class convențional. Linii aerodinamice care nu sunt “wow”, dar care impresionează prin aerul rafinat, simplu, elegant, tipic brand-ului. Dar indicativul C 350 e, amplasat pe capacul portbagajului, schimbă complet datele problemei. Sub portbagaj, găsești bateria Magna de 6,2 kWh. Din cauza ei, ai 200 de kilograme în plus la masa la gol și 145 de litri în minus (până la 335 de litri, de la 480 standard) în spațiul rezervat bagajelor.
Galerie foto cu limuzina de lux care consumă cât o compactă!
Dar datorită ei, mașina se lipește de asfalt și – foarte important – aproape că uiți drumul la benzinărie. Credeți-ne pe cuvânt, în oraș, folosind exclusiv motorul pe combustie, am reușit, fără niciun efort, să obținem un consum de 9,4 l/100 km. Și asta pentru aproape două tone de mașină! Fiecare frânare este trecută în contul autonomiei electrice, care crește văzând cu ochii.
Ei bine, Mercedes a perfecționat un sistem hibrid care, ajutat de cuplul instant furnizat de motorul electric, te înfige în scaun mai ceva ca un motor cu propulsie convențională cu aceeași putere. Are nevoie de numai 5,9 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h! Doar C-ul în versiune AMG este mai rapid! Pe modul Sport+, limuzina se transformă într-o fiară care devorează asfaltul, pentru că direcția, suspensia și accelerația devin sportive, determinate, incisive. Pe Eco, fiara asta se lasă dresată, devine calmă, perfectă pentru plimbat copiii până la școală și înapoi. Între aceste personalități extreme, ai la dispoziție Comfort, Individual și Sport.
În bara din spate, ai priza care permite încărcarea completă în 3 ore la prizele de 230 V, în două ore la un wall-box sau și mai rapid de la o rețea de 380 V. Nefamiliarizat, ai putea crede că acolo se ascunde un simplu cârlig de remocare. Pariu că la cârlig nu poți să încarci mașina?
Totuși, vă vine sau nu să credeți, există ceva care nu ne-a fost pe plac la mașina asta. Dar merită să faci compromisul? Aflați pe site-ul MissAuto!